Deconspirarea politicienilor va fi posibila abia peste citiva ani cu actualul personal al CNSAS. Viteza divulgarii celor care au colaborat cu Securitatea depinde chiar de ei insisi

Decizia CSAT de desecretizare a dosarelor politicienilor a stirnit reactii aprinse in CNSAS. Pe de o parte, a creat satisfactie membrilor Colegiului, caci implica deconspirarea tuturor celor care au fost colaboratori sau ofiteri de Securitate si care astazi ocupa functii publice. Pe de alta parte, membrii Colegiului constientizeaza ca desecretizarea nu va duce automat la deconspirare, intrucit, cu angajatii pe care ii are in acest moment CNSAS, procesul de verificare ar putea dura citiva ani.

"Ca sa fie eficienta aceasta decizie trebuie sa ni se creeze si conditii de lucru, caci CNSAS lucreaza acum in regim de avarie. Ar trebui sa avem un personal dublu si un sediu pe masura, caci altfel verificarea politicienilor ar putea dura citiva ani", spune Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului. Numai ca angajarea altor oameni presupune bani si banii ii aproba tot ei, oamenii politici.

La mina parlamentarilor

Viteza deconspirarii politicienilor depinde chiar de acestia. Iata cum. Potrivit Hotaririi Parlamentului nr. 17/2000 privind Regulamentul de organizare si functionare a CNSAS, "structura organizatorica, infiintarea si desfiintarea unor compartimente se aproba de Colegiu". Cu alte cuvinte, Colegiul poate lua el insusi decizia suplimentarii personalului, insa punerea in practica a acesteia depinde de bugetul aprobat de stat. Bugetul CNSAS "se prevede distinct in bugetul de stat, pe baza proiectului elaborat si inaintat Guvernului", se spune in Regulament, iar Legea bugetului de stat se voteaza de Parlament, adica de insisi politicienii cercetati.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.