Anul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana va duce la o crestere medie a preturilor de consum de circa 4,2 la suta, potrivit unui studiu al Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).

Conform CNP, citata de Rompres, printre factorii de risc se numara necesitatea ajustarii preturilor administrative precum si modificarile politicii fiscale care vor avea loc. In perioada urmatoare se vor produce ajustari de preturi la energia electrica, termica si gazele naturale. Pretul gazelor naturale din productia interna se va alinia cu pretul celor din import pana in 2008, iar odata cu liberalizarea pietei de energie se va renunta la tariful de referinta la nivel national.

Pretul accizelor armonizate va fi majorat din 2007, in special la benzina cu plumb, pacura, electricitatea utilizata in scop comercial si necomercial, iar alte produse precum gazul natural utilizat pentru incalzire vor fi supuse accizarii.

Topul inflatiilor

Cresterea preturilor si a ratei inflatiei sunt fenomene cu care s-au confruntat si cele zece tari care au aderat la UE in 2004. Toate cele zece state, cu exceptia Slovaciei, Sloveniei si Ciprului, s-au confruntat cu o crestere semnificativa a inflatiei, in 2004, care s-a diminuat in 2005.

Cele mai ridicate rate ale inflatiei au fost inregistrate in Letonia (6,2%), Polonia ( 3,5%), Cehia (de 2,8%), Lituania (1,2%) si Ungaria (6,8%). In 2005 cei mai mari indici ai preturilor de consum au fost inregistrati in Ungaria (6,7%) si Estonia (4,1%) iar cei mai scazuti in Cehia (1,9%) si Polonia (2,1%).

Principalele cauze care au stat la baza cresterii ratei inflatiei au fost majorarea preturilor la produsele alimentare, cresterea preturilor la produsele alimentare si tutun din cauza obligativitatii alinierii accizelor la cerintele europene, majorarea cheltuielilor de sanatate, cele mai mari in Slovacia si Ungaria, cresterea preturilor pentru intretinerea locuintei, majorarea preturilor in transporturi, precum si datorita armonizarii legislatiei fiscale cu acquisul comunitar cum sunt: TVA, taxe vamale, accize.

Odata cu aderarea, preturile la imbracaminte si incaltaminte, mobilier si echipament casnic au scazut, in timp ce bunurile si serviciile din categoria servicii si recreere, precum si costurile legate de educatie au inregistrat cresteri. Preturile serviciilor de comunicatii au inregistrat o scadere, cu exceptia Cehiei, unde preturile serviciilor postale au cresut cu 15%. In 2004, PIB-ul in cele zece state noi membre ale UE a crescut in medie cu 2,5%, iar in 2005 cu aproape 2%.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.