Regimul pluviometric pentru lunile aprilie-mai-iunie 2006

Regimul pluviometric al lunilor aprilie-mai-iunie va fi, in general, normal. Cantitati peste valorile normale sunt posibile in luna aprilie in vestul tarii si in luna iunie local in centru, sudul si sud-estul tarii. Deficite locale vor fi in vest, in lunile mai si iunie, potrivit previziunilor hidro-meteo. In luna aprilie, regimul pluviometric va fi in general normal (28-65 l/mp), unele excedente in vest.

In luna mai, in general, regimul pluviometric se va situa intre valorile normale (34-90 l/mp). In vestul tarii se pot inregistra, local, deficite pluviometrice. In luna iunie, cantitatile de precipitatii se vor situa in limite normale (44-113 l/mp). Valori excedentare se vor inregistra, local, in regiuni din centrul, sudul si estul tarii. Posibile deficite se pot inregistra, izolat, in vestul Romaniei, se arata intr-o estimare a Ministerului Mediului, citata de agentia Amos News.

Atentionare meteorologica in Capitala

Primaria Capitalei a primit miercuri, din partea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta al Municipiului Bucuresti "Dealu Spirii", o atentionare meteorologica privind aparitia, in intervalul 12-13 aprilie, a unor ploi insemnate cantitativ in Bucuresti. In dupa - amiaza zilei de 12 aprilie si in cursul noptii de 12-13 aprilie, cantitatile de precipitatii vor atinge la nivel local peste 20 litri/mp, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Urgenta. Pentru preintampinarea evenimentelor nedorite, Primaria Capitalei a cerut firmelor de salubrizare si Societatii Apa Nova sa actioneze pentru desfundarea si curatirea rigolelor si canalelor si sa aiba pregatite mijloace de interventie in astfel de situatii.

Dunarea a spart un stavilar la Calafat

Autoritatile doljene au luat masuri de urgenta pentru a preveni inundarea unei parti a orasului Calafat, dupa ce apele Dunarii au spart stavilarul de pe canalul colector al orasului. Apa a inundat aproximativ 15 gospodarii si ameninta sa afecteze alte cateva zeci.
Primarul Petre Traistaru a luat decizia de evacuare in cazul familiilor ale caror gospodarii au fost inundate. Pe timpul noptii, majoritatea locuitorilor din apropierea fluviului Dunarea au ramas la rude care locuiesc in partea mai sigura a orasului. Primaria a amenajat spatii de cazare la spital si in sala de sport, iar prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a declarat ca spera ca in cateva ore, spartura din stavilar sa fie acoperita, iar pericolul sa fie indepartat, informeaza agentia Amos News.

Miercuri, Dunarea a atins, la Galati, cota de 609 cm, masurand cu 2 centimetri mai mult ca in ziua precedenta si cu 9 cm peste cota de inundatie, debitul fiind de 12.975 mc/s. Debitul fluviului Dunarea la intrarea in tara (la Bazias) este de 14.100 mc/s, cota de inundatie fiind depasita cu 99 cm. In judetul Braila, debitul Dunarii a ajuns la 13.000 mc/s, in crestere cu 30 cm fata de cotele normale, comunica miercuri Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU).

Prutul ar putea creste cu inca 30 de centimetri

Prefectul judetului Galati, Mihai Capra, a cerut miercuri fortelor de interventie in caz de dezastre naturale sa monitorizeze atent Dunarea si Prutul si sa ramana in alerta, pentru a putea sa actioneze impotriva efectelor pe care prognozatele cresteri ale cotelor si debitelor acestor ape le vor avea in urmatoarele zile.

Potrivit sefului Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Galati, col. Viorel Zaharia, previziunile hidrologilor arata ca pana joi dimineata nivelul Prutului ar putea creste cu 30 de cm, motiv pentru care digul din saci cu nisip construit pe DN 26 trebuie inaltat, pentru a se putea pastra in continuarea conditiile de circulatie normala in zona.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.