Pe langa amenajarea spatiilor care nu au fost niciodata terminate, mai sunt necesari bani si pentru reconditionarea fatadelor. Nimeni nu stie exact cati bani ar fi necesari pentru finalizarea lucrarilor. Nici macar cat costa intretinerea intregii cladiri nu se stie cu exactitate. Cert este ca aceasta cladire ne costa mult mai mult decat ne putem permite.
Secretarul general al Camerei Deputatilor, Georgeta Ionescu, a organizat ieri o "vizita de lucru" in cateva dintre spatiile de la subsolul Palatului Parlamentului. La prima vedere, nimic deosebit. Doar coridoare inguste, intunecate, cu pereti partial acoperiti cu faianta. Ionescu spune insa ca acum este foarte bine, pentru ca in urma cu ceva timp acolo erau gramezi de gunoaie. Intentia este ca pana la sfarsitul anului spatiile respective sa fie amenajate, astfel incat sa asigure circulatia intre corpurile cladirii, dar si sa adaposteasca o parte din arhiva Camerei Deputatilor. Intr-una dintre incaperi, cativa muncitori lucrau de zor. "Senatul ne-a cerut finalizarea urgenta a lucrarilor din acest spatiu, pentu arhiva si un bufet", explica Georgeta Ionescu. Vor sa aduca aici arhiva. Acestea sunt doar o mica parte din subsolul cladirii, iar suma necesara investitiilor este de 170 de miliarde de lei vechi.
Terasele cladirii au, de asemenea, nevoie de investitii, intrucat sunt intr-o faza avansata de degradare. Costul estimativ pentru doua terase este de 50 miliarde de lei. Pe langa acestea, ar mai fi nevoie de bani pentru fatade, trepte, dar si pentru amenajarea unui parc in spatele cladirii, poate si a unei sere.
"In acest an vom pune aici o perdea verde. Parlamentul nu are inca o sera, dar poate pe viitor vom reusi sa construim una pe acest spatiu", a explicat Georgeta Ionescu, aratand terenul de langa viitoarea Catedrala. Deocamdata, aici sunt plantati cativa pomi. Secretarul Camerei a precizat ca este nevoie de un parc in zona respectiva, intrucat pe acolo se asigura si intrarea la muzeul de arta contemporana, gazduit de Palatul Parlamentului.
Proiecte sunt multe, bani nu prea. "Bugetul din acest an este unul drastic si nu ne va permite sa finalizam nici macar un sfert din lucrarile necesare", a spus secretarul general al Camerei.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul: Cuvintele sfinte care rup lanțurile...
Sursa: kudika.ro