Deocamdata, proiectele de lege privind siguranta nationala sunt secrete

Principalul partid de opozitie intareste criticile premierului Tariceanu la adresa pachetului de legi privind siguranta nationala. Presedintele PSD, Mircea Geoana, sustine ca anumite prevederi din statutul agentilor secreti, care le-ar oferi acestora atributii suplimentare, contravin Constitutiei.
Proiectele de lege sunt deocamdata secrete, insa ele au fost transmise de Presedintie Guvernului, comisiilor parlamentare care controleaza activitatea serviciilor de informatii si comisiilor de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Deputatul PSD Ion Stan, secretar al comisiei de control al Serviciului Roman de Informatii, are rezerve serioase cu privire la proiectatul statut al ofiterilor de informatii. El a explicat la BBC daca legile confera, intr-adevar, atributii sporite agentilor secreti. Aceste atributii ar putea coduce la incalcari ale drepturilor cetatenesti.

"Trei lucruri mi-au atras semne de intrebare. in primul rind, imunitatea care se acorda ofiterilor de informatie - lucru pe care nu il gasim nicaieri in lume", a spus Ion Stan.

In al doilea rand, el a indicat privilegiile care le sunt acordate agentilor. "Sunt privilegii care exceda legea nationala. Nu poate fi creata raspundere penala, materiala si civila pentru ofiterii de informatie".

A treia problema pe care a identificat-o domnul Stan este legata de extinderea competentelor pe care le au ofiterii in prezent. "Ma refer aici la amenintarile care vizeaza securitatea sau siguranta nationala la infractiunile de drept comun si implicarea lor in actul de Justitie". Aceasta extindere de competente este, in opinia lui Ion Stan, "extraordinar de negativa".

"Pachetul legislativ transmis de CSAT nu are nimic comun cu strategia de securitate nationala", este de parere domnul Stan. El spune ca a lecturat strategia de securitate nationala si intreg pachetul care a fost transmis de CSAT presedintilor comisiilor de aparare si ordine publica din cele doua camere ale Parlamentului si comisiilor comune pentru controlul SRI si SIE.

Intrebat daca declaratiile facute de domnul Mircea Geoana conform carora reglementarile ar fi nenconstitutionale, sunt facute in baza informatiilor pe care el sau colegii sai le-au obtinut, Ion Stan a explicat ca nu i-a transmis domnului Geoana nici o informatie referitoare la pachetul legislativ. "Nu am cunostinta de unde s-a documentat dumnealui in legatura cu aceasta problema. S-ar putea ca aceasta problema sa fi fost discutata cu domnul presedinte Geoana in momentul in care a fost invitat la Cotroceni".

Ion stan a mai fost intrebat daca este de acord cu punctul de vedere al domnului Geoana, ca nu este cazul ca ceea ce obtin ofiterii de informatii in diverse imprejurari sa fie folosit in Justitie, in anchete penale.

"In prezent, ofiterii de informatii sunt abilitati, conform Codului de Procedura Penala, sa culeaga informatii cu relevanta probatorie in cercetarea penala pentru ceea ce inseamna amenintari la adresa sigurantei nationale. Nu pentru infractiuni de drept comun", e de parere Ion Stan.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.