Ion Tiriac si-a insotit ieri fiul la procesul unde se judeca apelul deciziei de achitare a lui Ion Alexandru, acuzat de consum de stupefiante. Tiriac senior a acuzat-o pe Monica Macovei ca ar fi intervenit in dosar.

La iesirea din sala de judecata, Ion Tiriac a declarat: "Dupa cum ati vazut in acest proces, precum si in cele in care au fost, ca un miracol, doamna ministru a intervenit din nou. Lucru care este de neauzit, in nici o tara europeana: ministrul sa intervina intr-un proces in curs, de o parte sau de alta". Omul de afaceri si-a aratat astfel nemultumirea fata de faptul ca procurorii au facut recurs in dosarul fiului sau, dupa ce, in septembrie, a fost achitat de Tribunalul Bucuresti pentru infractiunile de consum de droguri si tolerarea consumului de stupefiante intr-un spatiu accesibil publicului.

In replica, ministrul Justitiei spune ca "afirmatia domnului Tiriac este o minciuna. Nu am intervenit in nici un fel in proces si dumnealui stie acest lucru. In schimb, comentariul sau are scopul de a influenta Justitia, dar sint sigura ca judecatorii stiu ca independenta lor e reala. Ii reamintesc domnului Tiriac ca inspectorii CSM, si nu eu, au constatat lipsa unor acte din dosar. Poate domnul Tiriac vrea sa lamureasca opinia publica cu privire la aceasta chestiune".

Un singur dosar "Cocaina pentru VIP-uri"

Acuzarea a solicitat instantei administrarea de noi probe, pe motiv ca, de-a lungul timpului, aceasta cauza a fost separata in mai multe dosare si s-au pierdut probe importante. Judecatorii au solicitat CSM documentele intocmite in cazul procurorului Gheorghe Muscalu, din care reiese ca procurorii au incalcat normele deontologice in anchetarea lui Tiriac jr.

Ei au mai cerut Parchetului General, spre consultare, celelalte dosare separate din dosarul "Cocaina pentru VIP-uri": dosarul lui Robert Mircea Sandu, condamnat la trei ani de inchisoare, dosarul "Cocaina Saracilor", in care apar noua inculpati, si dosarul Ralucai Sandu, aflat inca pe masa procurorilor. Judecatorii vor decide, la 19 ianuarie 2006, daca trimit dosarul "Cocaina pentru VIP-uri" la Parchet, pentru administrarea de noi probe.

Efectul Tiriac asupra altora

In procesul in care a fost achitat Tiriac jr., mai multi martori care l-au vazut consumind droguri si-au schimbat radical declaratia. Impotriva a doi dintre ei, Monica Robu si Tyagi Shailendra, procurorii au inceput deja urmarirea penala pentru marturie mincinoasa. Procurorul Muscalu, destituit intre timp de la conducerea DIICOT, este anchetat sub acuzatia de deconspirare a unui martor protejat.

La inceputul acestui an, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a recunoscut ca a fost sunat anul trecut de presedintele Iliescu, care s-a interesat de cazul Tiriac jr. CSM a hotarit recent ca nu a fost vorba de intruziune politica. Telefonul intre Iliescu si Botos a marcat inceputul unor dezvaluiri spectaculoase, care priveau modul in care a fost instrumentat acest dosar. Acuzatia initiala de trafic si consum de droguri, aflata intr-un prim rechizitoriu instrumentat de procurorii Flavius Craznic si Nicolae Neagoe, in prezent consilieri ai Monicai Macovei, a fost transformata in detinere de stupefiante.

Schimbarea s-a produs in momentul in care procurorul Gheorghe Muscalu, seful DIICOT la acea vreme, a refuzat sa semneze actul de trimitere in judecata. Muscalu a desemnat-o pe fosta sa adjuncta, Corina Gheorghisan, sa se ocupe de dosar. In rechizitoriul acesteia, acuzatia de trafic de droguri nu s-a mai regasit. Dosarul a fost subtiat de multe probe si a ajuns in instanta cu doar 400 de file, din peste 800 cit avea initial.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.