Avizul de mediu pentru proiectul Pasajului Basarab nu a mai fost acordat ieri, asa cum era prevazut initial. Agentia locala de Mediu va trebui sa judece, in termen de zece zile, contestatiile depuse de locuitorii din zona Titulescu sau de catre ONG-uri in privinta proiectului.

"Urmeaza sa analizam toate contestatiile cu privire la acest studiu depus la agentia noastra si sa tragem concluziile. Ramane sa ne consultam cu expertii de la Comisia Tehnica, iar in zece zile, incepand de astazi (n.r.-15 decembrie) vom da un raspuns", ne-a declarat Carmen Stuparu, director executiv al Agentiei de Mediu Bucuresti.

In aceste conditii, Caietul de sarcini pentru licitatia in urma careia va fi desemnata societatea care ar urma sa construiasca viitorul Pasaj Basarab nu va fi scos la vanzare mai devreme de Craciun.

Ieri, in cadrul ultimei dezbateri publice pe tema Pasajului suprateran Basarab, locuitorii din zona Titulescu si-au prezentat nemultumirile in fata primarului Adriean Videanu si a responsabililor de proiect din cadrul Primariei Capitalei. Nici una din parti nu a dorit insa sa coboare stacheta: edilul a promis ca va incepe constructia de pe Titulescu in ultima faza a proiectului, astfel incat riveranii sa fie cat mai putin afectati, iar oamenii sustin ca vor da in judecata atat Primaria, cat si Agentia de Mediu Bucuresti daca va da aviz favorabil inceperii lucrarilor.

"Nu ne vom lasa manipulati, sustinem in continuare ca aceasta constructie va afecta sanatatea locuitorilor si, in consecinta, vom actiona in instanta administratia cat si Agentia de Mediu",

ne-a declarat Ionut Apostol, director executiv Terra Mileniul III, organizatia care sprijina protestele locuitorilor din zona Titulescu.

Totodata, Liliana Mara, reprezentanta IPTANA SA, una dintre firmele care au contribuit la realizarea studiului de mediu contestat, a tinut sa precizeze ca in "documentul depus la Agentia de Mediu nu apar acele fragmente copiate din alte studii, asa cum a scris azi (n.r.-ieri) presa. Trebuie sa intelegem esenta frazei, nu acele cateva cuvinte", a spus aceasta, facand referire directa la pasajele din studiu in care se vorbea despre " reabilitarea podului de pe DN2", "albia raului Timis" sau "zona de albie a Dunarii". Pentru a-i linisti pe cei prezenti in sala, Adriean Videanu le-a promis ca lucrarile vor incepe cu zona Grozavesti, astfel incat zona Titulescu sa fie ultima si cea mai putin afectata. "Astept concluziile Agentiei de Mediu in cel mai scurt timp. Din punctul meu de vedere este o investitie foarte utila pentru municipalitate, insa trebuie sa tinem cont si de parerile riveranilor. Vom scoate la licitatie caietul de sarcini imediat dupa eliberarea avizului de mediu", a declarat Videanu.

Surse din Primaria Bucurestilor ne-au declarat ca studiul de impact va primi mai mult ca sigur avizul de Mediu, cel mai probabil spre sfarsitul lunii ianuarie, pentru ca nu poti sa sacrifici interesele a doua milioane de bucuresteni pentru cele ale catorva mii.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.