Autoritatile au scufundat ieri o parte din tavanul minei de sare de la Ocnele Mari. Degradarea salinei este inevitabila: peste 10 hectare de pamint se vor surpa in viitorii ani, dupa cum avertizeaza specialistii.

Minele de sare de la Ocnele Mari, o localitate cu peste 3.500 de localnici, au inceput sa se surpe inca din 2001, cind au produs o inundatie cu saramura. "De la Ocne spre Vilcea, a venit saramura in case. De atunci, se darima mereu, zi si noapte", povesteste Lucica Predescu, o localnica de la Ocnele Mari. Dupa incidentul din 2001, autoritatile au construit un dig si o echipa de specialisti din Bucuresti tine sub observatie scufundarile si deversarile de saramura. "Noi avem un proiect de surpare controlata, pentru a evita ceea ce s-a intimplat in 2001", a spus Florian Zamfirescu, coordonatorul echipei de specialisti care implementeaza proiectul de prabusire controlata de la Ocnele Mari.

"E gol sub doua sate"

Insa procesul nu se incheie aici, pentru ca "degradarea salinei este inevitabila. Este un fenomen natural, peretii se erodeaza", avertizeaza Ion Gherhes, presedintele ANPM. Localnicii cred ca mai exista un motiv pentru surpare, faptul ca de ani de zile s-a forat in zona. "Sub sate ca Lunca si Gorunis e o mare groapa, ca s-a forat atitia ani acolo. Au venit asta-vara la noi specialisti geologi si ne-au avertizat ca o sa se prabuseasca", spune Lucica Predescu. Mai exact, peste 10 hectare de pamint vor fi afectate de procesul de surpare a minelor de sare, insa nu se stie exact peste citi ani, potrivit primarului de la Ocnele Mari, Radu Gheorghe. Acesta a mai spus ca tot ceea ce pot face este sa controleze aceste surpari, incit sa nu mai fie luati prin surprindere. In continuare, autoritatile au decis sa pastreze, pentru orice eventualitate, codul "galben" la Ocnele Mari.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.