Saptamana trecuta, in apropiere de Slobozia, 16 persoane au murit, dupa ce microbuzul in care se aflau s-a lovit violent de un copac de pe marginea drumului. La doar cateva zile distanta, in localitatea Peris, 8 persoane au fost ranite, dintre care 2 foarte grav, intr-un accident asemanator. Sefii Transporturilor si Administratiei vor lua parte la o serie de discutii cu primul-ministru pe tema adoptarii unor masuri de prevenire a accidentelor in care sunt implicate microbuze care transporta persoane.
"Primul-ministru isi exprima ingrijorarea in legatura cu siguranta transportului de persoane pe drumurile publice, in urma accidentelor din ultima vreme in care au fost implicate microbuze si care s-au soldat cu un numar mare de victime. Premierul i-a invitat la o intalnire de lucru pe ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, si pe ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, pentru a analiza masurile care pot fi luate pentru prevenirea, pe viitor, a unor astfel de accidente", se arata intr-un comunicat al Guvernului.
Tariceanu se afla, deocamdata, la Bruxelles, pentru a prezenta oficialilor europeni masurile adoptate in vederea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, insa zilele urmatoare va pune la punct o strategie pentru siguranta pasagerilor din microbuze.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro