Ceremonie penibila, ieri, in Bucuresti. In prezenta unor inalti oficiali romani si straini, prima promotie de manageri publici a sarbatorit intrarea in somaj, direct de pe bancile scolii, cunostintele in probleme de administratie, dobandite de ei in ultimii doi ani, in tara si in strainatate, urmand sa fie utilizate nu se stie exact cand. Sau, mai diplomatic spus - "in viitorul apropiat", cum spun oficialii Institutului National de Administratie.

Ceremonia de absolvire a primei promotii de manageri publici - eveniment la care au participat, ieri, ambasadorul Marii Britanii, Quinton Quayle, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, secretari de stat si consilierul prezidential Claudiu Saftoiu - ar fi trebuit sa marcheze, potrivit organizatorilor (INA), debutul in activitate al "noii generatii de manageri in cadrul administratiei publice".

Stau in somaj fara nici un ban

In schimb, la eveniment au participat 86 de tineri, cu banderole albe pe maini, veniti nu sa isi primeasca posturile pentru care au fost pregatiti timp de doi ani, in tara si in state membre ale Uniunii Europene, ci sa semnaleze problemele cu care se confrunta.

"Aceasta ceremonie de absolvire nu face decat sa marcheze intrarea in somaj fortat si neplatit a 86 de tineri, pregatiti timp de doi ani pentru a contribui la reforma in administratia publica din Romania", se arata intr-un protest semnat de "Viitorii Manageri Publici".

Nimeni nu are pe schema posturi de manager public

Cei 86 de absolventi nu au fost incadrati pe post, pana la ora actuala nici una din institutiile publice romanesti neavand oferte pentru posturi de manager public. Mai mult, din o suta de tineri care au inceput cursurile in anul 2004, 14 au preferat sa isi incerce norocul in strainatate, refuzand sa se mai intoarca in tara.

"Din pacate, desi a avut doi ani la dispozitie, Agentia Nationala a Functionarilor Publici nu are in prezent o lista clara cu institutiile care vor manageri. (...) Problema managerilor publici este ca in toata perioada scolarizarii - din cauza vidului legislativ - nu au nici un statut si nici o sursa de venit. Nu exista o promisiune ferma ca vom fi angajati nici macar de la 1 ianuarie anul viitor", se mai precizeaza in protest.
Cu alte cuvinte, dupa ce au urmat cursuri - care au costat patru milioane de euro - managerii publici intra in somaj. Jonathan Scheele a apreciat ca sumele chelutuite pentru pregatirea tinerilor se vor regasi "in sistemul administratiei romanesti".

Scheele mizeaza pe "vointa politica" a actualilor guvernanti

"Banii contribuabililor europeni, cele patru milioane de euro, au fost cheltuiti pentru administratia publica romaneasca, pentru acest sistem. Deci, acest sistem trebuie sa gaseasca solutii pentru a permite accesul acestor profesionisti. Exista mari probleme de absorbtie a acestor tineri, insa mizam pe vointa politica a actualilor guvernanti, mizam pe o schimbare de abordare a acestei probleme la nivel inalt", a precizat oficialul european.

La randul sau, ambasadorul Marii Britanii a salutat prima promotie de manageri, punandu-si sperantele ca guvernantii vor privi cu "maturitate" viitorul acestor tineri.

"Mai sunt 400 de zile pana cand Romania va adera, speram, la Uniunea Europeana. Ar fi al saptelea stat membru ca marime, ca numar de persoane si voturi, Romania urmand sa aiba un cuvant greu de spus in Uniune. Din pacate insa, programul reformei in administratie nu este incheiat. (...) Exista progrese in lupta impotrivei coruptiei, insa razboiul nu a fost castigat", a spus Quayle.

"Situatia se va rezolva in viitorul apropiat. Noi speram ca, de la 1 decembrie, vor exista oferte pentru acesti absolventi", a afirmat secretarul de stat Jozsef Birtalan, presedintele ANFP, referindu-se la situatia celor 86 de absolventi.

Birtalan sustine ca exista destule legi pentru a proteja acesti tineri, apreciind ca succesul unui astfel de program de pregatire "se va vedea in timp, nu peste noapte".

"Va rugam sa aveti incredere si rabdare"

"Exista probleme de mentalitate in sistem. Unii functionari, unele institutii, privesc aceste functii doar ca pe niste noi posturi, mai bine remunerate. Nu inteleg care este rolul si ce beneficii ar urma sa obtina institutia. (...) Nu am spus ca va fi usor sa integram aceasta promotie, insa succesul acestor stagii de pregatire se va vedea abia la promotiile cinci, sase. Abia atunci vom putea trage o concluzie", a afirmat Birtalan.

Ceilalti participanti la ceremonie si-au scurtat discursurile despre reforma in administratie, cerandu-le absolventilor sa aiba "incredere si rabdare".
"Inteleg frustrarea destul de serioasa privind capacitatea de absorbtie a institutiilor publice a acestei categorii de oameni, foarte bine pregatiti. (...) Insa presedintele tarii are incredere in tineri, in incapatanarea lor de a reusi", le-a spus absolventilor consilierul prezidential Claudiu Saftoiu.

Agentii schimbarii?

La randul sau, presedintele Institutului National de Administratie, Adrian Badila, a vorbit despre cei 86 de absolventi ca despre "agenti ai schimbarii".
"Veti lucra intr-un mediu ostil, insa ati fost pregatiti pentru asta. Ce trebuie sa stiti este ca suntem alaturi de noi", a spus Badila, corectandu-se apoi: "Alaturi de voi, am vrut sa zic".

Cert este ca primii manageri in administratie sunt someri, insa fara posibilitatea de a primi un ajutor de somaj. Potrivit contractului incheiat de acestia cu autoritati, cinci ani dupa terminarea studiilor, ei sunt obligati sa munceasca in administratie. In caz contrar, tinerii vor fi obligati sa suporte contravaloarea cursurilor pe care le-au urmat, respectiv 30.000 de euro. Este exclus, deci, ca ei sa isi gaseasca un serviciu in alt domeniu decat cel al administratiei publice.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.