Masa impresionanta si maturitatea acestei galaxii aparute la momentul in care Universul, estimat ca ar avea acum 13,5 miliarde de ani, nu avea decat 800 de milioane de ani, a surprins comunitatea astronomica. "Am descoperit aceasta galaxie la cele mai mari distante, acolo unde celelalte galaxii deja studiate sunt tinere si mici", a declarat intr-un comunicat Bahram Mobasher, de la "Institutul Space Telescope Science". Galaxia a fost botezata Hubble Ultra Deep Field - HUDF-JD2.
"Am vazut lucruri care ne indica faptul ca aceasta galaxie este extrem de dezvoltata si mult mai mare, ceea ce este o mare surpriza pentru noi", a adaugat el. Pana acum, oamenii de stiinta estimau ca primele galaxii, formate la inceputurile Universului, erau alcatuite din mult mai putine stele decat cele create mai tarziu, ca de exemplu Calea Lactee, unde se situeaza sistemul nostru solar, relateaza AFP, citata de Mediafax.
Aceasta descoperire indica faptul ca formarea celor mai multe galaxii s-a produs mult mai devreme, a subliniat Richard Ellis, profesor de astronomie la Institutul de tehnologie din California si membru al echipei care a facut aceasta descoperire cu ajutorul celor doua telescoape NASA, Spitzer si Hubble. "Cu toate ca Universul nu avea decat 6% din varsta sa actuala, aceasta galaxie avea deja o masa de stele de opt ori mai mare decat cea a Caii Lactee", a declarat Ellis.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro