Dublul limbaj

Poate ca cea din urma calitate a sa m-a determinat sa incalc iarasi juramantul asa cum face, potrivit unei rautacioase vorbe romanesti, betivul profesionist care, dupa ce se caieste amarnic, face ce face si ia din nou drumul carciumii. Comparatia nu-i demna pentru criticul literar, dar nu renunt la ea bizuindu-ma pe faptul ca scriitorul roman, cunoscator in materie, va fi la acest punct cel putin mai ingaduitor cu mine decat in alte privinte. Am descoperit, zic, printre hartiile mele ravasite acest mic Jurnal al anului revolutionar 1989 scris, cum am amintit, de un jurnalist care in 1989 lucra la "Informatia Bucurestiului", dupa ce trecuse prin redactia "Scrisului banatean" si predase, de inteleg bine lucrurile, la un institut pedagogic superior din Suceava. Citindu-l, n-am regretat lipsa mea de fermitate in ceea ce priveste decizia de a abandona genurile biograficului. Este un jurnal bine scris, intr-un stil direct, scurt (stil, i-as zice, functional), fara digresiuni culturale inutile. Autorul avertizeaza, chiar din prima pagina, ca "fictiunea in jurnal este o crima de neiertat". Ar trebui sa-l combat numaidecat pentru ca am scris trei carti ca sa dovedesc, dimpotriva, ca orice jurnal bun devine, vrea nu vrea autorul, o fictiune a nonfictiunii. Nu-i resping, totusi, ideea, deoarece, am impresia, diaristul da aici fictiunii intelesul de minciuna. Daca este asa, trec mai departe si urmaresc peripetiile diaristului care, in 1989, merge dimineata la redactie si scrie articolul comandat, iar seara traduce din Freud (cand nu se cearta cu nevasta). O existenta dubla, un dublu limbaj, o existenta schizofrenica asa cum am avut-o toti in regimul totalitar: una vorbeam acasa si alta comunicam in targ.
In targ, autorul jurnalului scrie articole pe linie, merge pe teren, asista la interminabile sedinte (domeniul lui pare a fi Institutul agronomic si Medicina) si, cand se apuca sa scrie, incepe sa functioneze cenzura interioara, iar daca nu functioneaza cum trebuie, intervine implacabil cenzura redactorului-sef. Acesta nu iarta, citeste cu patru ochi si accepta doar ce stie ca nu supara acolo, sus. Autorul, resemnat, se intoarce acasa, joaca sah cu un prieten, barfeste cu el, apoi continua sa traduca din Freud sau din alti autori din sfera psihologiei (psihanalizei). Descopera intr-o zi, in cartea unui profesor bine plasat politic, falsuri grosolane si scrie un mic articol critic pe care reuseste sa-l strecoare undeva, intr-o revista. "Profesorul" cu mari pile il ataca furios. Pregateste, atunci, un studiu serios in care arata incompetenta agresorului. Cand il incheie si vrea sa-l publice in Contemporanul (acolo unde aparuse injuria) constata, dupa o vreme, ca nimeni nu-l baga in seama: redactorul de rubrica il duce cu vorba, redactorul-sef il tine zile intregi la usa si nu-l primeste... Lamurit, se intoarce acasa si reia viata lui dubla: dispute conjugale, un fiu care fuge in Austria, altul care sta cu nasul in calculator si refuza sa se duca la scoala, o sotie rebela si imprevizibila in atitudini, in redactie - sarcini de partid, articole la comanda, revolte mocnite etc. Pe scurt: viata marunta a unui Procopiu din Cezareea in lumea jurnalistica bucuresteana intr-un regim politic din ce in ce mai paranoic. Leonard Gavriliu prinde bine aceasta nota duplicitara si, cum promite, nu-si "fictioneaza" (infrumuseteaza) biografia. Jurnalul sau este un document moral si, totodata, un bun document despre lumea gazetareasca romaneasca sub comunism.

---

Despre autor: