Cotat la 5 milioane de euro, Lobont a revenit la Dinamo la inceputul anului 2007, de la Fiorentina, si a castigat titlul alaturi de "cainii rosii", dar cel mai mare succes a fost revenirea sa in poarta Nationalei, cu care s-a calificat la CE din Austria si Elvetia. Dorit inca din aceasta iarna de Lazio si de Benfica, Lobont prefera sa astepte Euro 2008, unde cota sa, in special cea salariala, ar putea creste spectaculos. De altfel, portarul a declarat de mai multe ori ca nu va pleca din "Groapa" pana la finalul sezonului, dar ratarea Ligii Campionilor in toamna si pozitia actuala din Liga I (n.r. - doar locul 6 pentru Dinamo) l-au convins ca este momentul unui nou transfer in strainatate. Si actionarii dinamovisti mizeaza pe o evolutie buna a lui Lobont la turneul final din Austria si Elvetia, unde Romania va avea trei adversari de clasa: Franta, Italia si Olanda.
"Credeti ca eu vreau sa il vand pe Lobont acum sau dupa Campionatul European, cand ii va creste cota?", declara, acum cateva saptamani, si directorul general al lui Dinamo, Crist Borcea. La Dinamo, Lobont primeste aproape 350.000 de euro pe sezon (din contract si din cedarea drepturilor sale de imagine catre club), dupa ce la Fiorentina a avut un salariu anual de 800.000 de euro.
"Cainii rosii" vor macar in UEFA
Fundasul dinamovist Cosmin Moti a declarat ieri ca echipa din "Groapa" se va bate la titlul de campioana, chiar daca sansele sunt mici, dar pentru echipa antrenata de Cornel Talnar ar fi bun chiar si un loc de Cupa UEFA, informeaza site-ul oficial al lui FC Dinamo. "Va fi foarte greu sa mai prindem prima pozitie, dar cat timp mai sunt sanse, noi speram. Trebuie sa ne alegem macar cu o participare in Cupa UEFA", a declarat Moti. Si Lucian Goian spera intr-o revenire: "Acum cateva etape, toti o dadeau ca si campioana pe CFR, dar acum nu prea mai e asa. Noi speram in continuare la un loc de Liga Campionilor. Nu s-a terminat campionatul!". Tot la Cupa UEFA se gandeste si Ianis Zicu, revenit dupa aproape o jumatate de an in care a fost accidentat. "Ne gandim, firesc, la Liga Campionilor, dar trebuie sa fim realisti, distanta fata de CFR este prea mare. Putem spera insa la locul 2 sau macar la o participare in Cupa UEFA", a spus Zicu. Dinamo ocupa locul 6 in clasamentul Ligii I, cu 32 de puncte, la o distanta de 9 puncte fata de echipa de pe locul doi, Rapid, si la 14 puncte fata de liderul CFR Cluj. (MIG)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro