Doua persoane au fost grav ranite, la sfarsitul saptamanii trecute, intr-un accident de circulatie produs de un agent de politie constantean urcat la volan sub influenta bauturilor alcoolice. Agentul sef adjunct de politie Daniel A., in varsta de 34
Doua persoane au fost grav ranite, la sfarsitul saptamanii trecute, intr-un accident de circulatie produs de un agent de politie constantean urcat la volan sub influenta bauturilor alcoolice. Agentul sef adjunct de politie Daniel A., in varsta de 34 de ani, lucrator in cadrul Sectiei 4 Politie Constanta, Compartimentul de Siguranta Publica, conducea un autoturism Volkswagen Passat indreptandu-se spre Medgidia, cand a pierdut controlul directiei, a intrat pe contrasens si a lovit un autoturism Opel Astra. In urma impactului doua femei au fost grav ranite. Primele cercetari au stabilit ca agentul de politie, care nu se afla in timpul serviciului, conducea autoturismul sub influenta bauturilor alcoolice, testul efectuat cu aparatul Drager indicand o concentratie de 0,70 mg/l alcoolemie in aerul expirat. Politistul este cercetat in stare de libertate sub invinuirea de conducere a unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice si vatamare corporala grava. (G.T.)
Falsificatori dupa gratii
O grupare specializata in tiparirea de formulare tipizate si documente cu regim special, care erau vandute apoi unor agenti economici, a fost anihilata de procurorii si politistii bucuresteni la sfarsitul saptamanii trecute. Potrivit Politiei Capitalei, reteaua a fost descoperita dupa ce principalii suspecti au fost prinsi in flagrant. Petrica L. a fost retinuta dupa ce oferise, pentru o suma de peste 12 milioane de lei, 80 de carnete de facturi si 80 de chitantiere false, stampilate si inseriate cu datele de identificare a patru societati comerciale din Capitala. In urma perchezitiei efectuate la locuinta femeii, au mai fost gasite 71 de carnete de facturi, 82 de chitantiere fiscale si doua stampile ale unor societati comerciale, cerneluri tipografice, precum si un inseriator folosit in prelucrarea materialelor tipizate. Din analiza documentelor falsificate, anchetatorii au constatat ca denumirea societatilor comerciale inscrise pe acestea era reala, insa celelalte elemente de identificare fusesera modificate prin asocieri intamplatoare, putandu-se astfel ajunge la concluzia ca firmele in cauza pot fi asimilate celor "fantoma". Dupa extinderea cercetarilor, la domiciliul lui Stan O., complicele femeii, au fost descoperite alte 1027 de carnete cu facturi si chitante fiscale. (Mediafax)
Tentativa de sinucidere
O eleva de clasa a VIII-a a ajuns in stare grava la spital dupa ce a inghitit 90 de pastile folosite in tratamentul epilepsiei. Speriata ca va fi certata de parinti din cauza rezultatului la examenul de simulare a capacitatii, adolescenta, in varsta de 14 ani, din Iasi, a incercat sa se sinucida. Fata, care a inghitit 90 de pastile, a fost gasita insa la scurt timp de mama sa, care a chemat medicii. "Eleva prezenta stari de somnolenta, agitatie psihomotorie si tulburari de vedere. Mama nu ne-a dat prea multe amanunte deoarece si-a gasit copilul in stare de semiconstienta", a declarat Tamara Solange Rosu, medicul coordonator al Unitatii de Primire a Urgentelor din cadrul Spitalului de Pediatrie. Eleva si-a revenit dupa ce personalul medical a efectuat un lavaj gastric si i-a administrat un tratament perfuzabil pe baza de glucoza si vitamine. Adolescenta este acum in afara oricarui pericol, dar ea va ramane sub supravegherea medicilor de la Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a Spitalului de Pediatrie Sfanta Maria din Iasi. (Rompres)
Mort in Portul Constanta
Un barbat de 33 de ani din municipiul Constanta a murit, ieri dimineata, in incinta Portului Constanta, din primele cercetari reiesind ca tanarul a fost lovit de un tren marfar. Potrivit lucratorilor Serviciului Politiei Transporturi Constanta, trupul neinsufletit al lui Costel Cojocaru, angajat in cadrul SC Minmetal, a fost descoperit de un coleg de munca, pe liniile de cale ferata din Dana 85-86 a portului. La fata locului s-a deplasat o echipa mixta, formata din politisti, un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta si inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Munca, pentru a cerceta imprejurarile in care a avut loc tragicul eveniment. Cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanta, in vederea efectuarii necropsiei. (G.T.)
Consilier deferit justitiei
Un consilier juridic de la Administratia Domeniului Public din Sectorul 2 si un fost consilier din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 au fost trimisi in judecata pentru trafic de influenta. Alin Vasilica Drugau si Dumitru Pavelescu au fost prinsi de procurorii Parchetului National Anticoruptie in timp ce restituiau mita primita de la administratorul unei firme, in schimbul obtinerii de spatii comerciale. Potrivit PNA, cei doi ar fi primit suma de 20.000 de euro in ianuarie 2004, de la administratorul unei societati cu raspundere limitata, caruia trebuia sa-i faciliteze - prin interventia unor fuctionari din cadrul Comisiei de specialitate a Consiliului Local al sectorului 2 - obtinerea la un pret subevaluat a patru spatii comerciale ce urmau a fi puse in vanzare de Primaria Sectorului 2. Anchetatorii au stabilit ca banii ar fi fost ceruti de Drugau, care l-ar fi indicat pe Pavelescu drept un om influent cu relatii la membrii Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului local. Intrucat vanzarea spatiilor s-a amanat, denuntatorul a solicitat restituirea sumei in vara anului 2004, iar cei doi au fost prinsi in timp ce inapoiau banii. Dosarul va fi solutionat de instanta Tribunalului Bucuresti, iar procurorii anticoruptie continua cercetarile cu privire si la alte fapte care ar fi fost savarsite de cei doi functionari, probele urmand sa fie adminsitrate intr-o cauza separata. (Mediafax)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.