Principalele actiuni tranzactionate la BVB au reusit in saptamana recent incheiata sa recupereze cea mai mare parte a scaderilor inregistrate in saptamana anterioara. Atat scaderile, cat si aceste reveniri ale cursurilor de tranzactionare se datoreaz
Principalele actiuni tranzactionate la BVB au reusit in saptamana recent incheiata sa recupereze cea mai mare parte a scaderilor inregistrate in saptamana anterioara. Atat scaderile, cat si aceste reveniri ale cursurilor de tranzactionare se datoreaza aproape in exclusivitate evolutiilor din pietele externe de actiuni. Indicele principal al Bursei, BET, a inregistrat o crestere saptamanala de aproape 6 procente, iar indicele SIF a castigat peste 10%, dupa ce saptamana anterioara pierdea 9%. La fel ca in pietele externe, indicii recupereaza prin cresterile din ultimele sedinte aproximativ jumatate din scaderile fata de maximele atinse in partea a doua a lunii iulie. Indicele BET C a castigat 5,4%, ceea ce arata ca principalele societati listate au reusit cresteri mai importante in saptamana analizata, acestea fiind insa si cele mai afectate de corectia din saptamanile anterioare. Dintre actiunile lichide, cele mai bune evolutii s-au inregistrat pentru cele emise de Societatile de Investitii Financiare, unde cresterile au fost de peste 10 procente, exceptie fiind in cazul SIF Moldova, unde cresterea a fost de 7%. Valoarea medie zilnica a tranzactiilor incheiate la BVB a scazut la 56,6 mil. lei comparativ cu 63,4 milioane lei, saptamana trecuta. Evolutia SIF in aceasta saptamana a fost una dintre cele mai interesante si mai volatile. Am avut volume ridicate de tranzactionare luni si joi, insa ceva mai coborate pe parcursul celorlalte sedinte, iar in cazul zilei de vineri putem vorbi chiar de faptul ca valoarea tranzactiilor a fost una dintre cele mai scazute din ultimele luni. Pe ansamblul saptamanii, SIF3 a inregistrat una dintre cele mai ridicate aprecieri (+11,57%), alaturi de SIF Banat-Crisana (+11,83%). SIF Moldova a fost cel care a consemnat cea mai redusa performanta, pretul titlurilor SIF2 crescand cu 7%. In sectorul bancar s-au inregistrat cresteri de aproximativ 8 procente pentru actiunile TLV si de peste 4% pentru BCC. Şi actiunile din sectorul petrolier au inregistrat cresteri, actiunile Petrom aducand investitorilor un randament saptamanal de 4,17%, iar RRC de 6,75%. In sectorul farmaceutic, am remarcat aprecierea cu peste 14% pentru cursul actiunilor Biofarm, interesul pentru aceste actiuni fiind datorat propunerii de majorare a capitalului social prin subscrieri la valoarea nominala de 0,1 lei fata de un pret curent de 0,88 lei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.