Un nou videoclip in care Lisa Marie Presley canta melodia "In the Ghetto" alaturi de tatal sau, Elvis Presley, pentru a comemora 30 de ani de la moartea acestuia, pe 16 august, va fi postat, vineri, pe internet.
Videoclipul muzical va fi postat
Un nou videoclip in care Lisa Marie Presley canta melodia "In the Ghetto" alaturi de tatal sau, Elvis Presley, pentru a comemora 30 de ani de la moartea acestuia, pe 16 august, va fi postat, vineri, pe internet.
Videoclipul muzical va fi postat pe site-ul de internet Spinner.com potrivit unui purtator de cuvant al companiei AOL. Pentru a marca 30 de ani de la moartea celebrului sau tata, vocea Lisei Marie Presley a fost adaugata la versiunea originala a cantecului lansat de "Rege" in 1969. In videoclip au fost incluse si imagini cu Elvis Presley.
Lisa Marie Presley a declarat ca "proiectul a rascolit-o din punct de vedere emotional". "Am avut doua ore la dispozitie pentru a-mi inregistra vocea. In ziua urmatoare am auzit versiunea bruta... si... eu n-am plans niciodata cand am realizat ceva, dar acum pur si simplu m-am pierdut", a adaugat cantareata.
Incasarile din noul videoclip vor fi utilizate pentru construirea unor locuinte temporare pentru persoanele fara adapost din New Orleans, oras grav afectat de uraganul Katrina, in 2005. Un proiect similar a fost realizat de Elvis Presley Enterprises in 2001. La acea data, Elvis Presley Enterprises era detinuta de Lisa Marie Presley. In urma cu doi ani, cantareata a vandut 85% din companie trustului CKX Inc., care controleaza in prezent numele si imaginea lui Elvis.
Elvis Presley a murit la locuinta sa din Memphis, Graceland, pe 16 august 1977.
Autoritatile orasului Memphis se asteapta ca peste 50.000 de fani sa vina la mormantul lui Elvis pentru a-i aduce un omagiu. Procesiunea va incepe miercuri seara si va continua pana in zorii zilei de joi. Anual, aproximativ 600.000 de persoane sosesc in oras pentru a vizita Graceland, clasat ca obiectiv de patrimoniu si deschis publicului din 1982. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.