Titlurile de stat ar putea fi tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti in maximum doua luni, dupa ce se vor rezolva unele probleme cu Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, a declarat vineri Sebastian Vladescu, secretar de stat in Ministerul Economiei si Finantelor.
"Emisiunea de obligatiuni lansata de Banca Europeana de Investitii incurajeaza tranzactionarea titlurilor de stat la Bursa de Valori Bucuresti, mai ales ca si fondurile de pensii private din pilonul II si III au nevoie de aceste instrumente pentru plasamente", a declarat Vladescu, prezent la listarea emisiunii de bonduri a BEI.
Listarea, impiedicata de unele probleme tehnice
Sedinta a fost deschisa de presedintele Bancii Europene de Investitii, Philippe Maystadt, cu ocazia inceperii tranzactionarii obligatiunilor in lei emise de institutia financiara internationala in Romania. Potrivit lui Vladescu, din punctul de vedere al Ministerului Economiei si Finantelor, operatiunea de listare la Bursa a titlurilor de stat este posibila oricand. "Mai sunt de rezolvat unele probleme tehnice", a mentionat Vladescu.
Mai multe solutii propuse
Pe de alta parte, pana in momentul de fata nu s-a ajuns la o solutie, ideal fiind ca titlurile de stat sa fie tranzactionate simultan pe piata interbancara si la Bursa, a mentionat directorul general al Depozitarului Central, Adriana Tanasoiu. Totodata, aceasta a mentionat ca sunt mai multe solutii avute in vedere, una dintre variante fiind interconectarea depozitarilor celor doua piete, respectiv Banca Nationala a Romaniei si Depozitarul Central.
O alta solutie propusa ar fi tranzactionarea titlurilor de stat pe doua piete dedicate, urmand ca partea de compensare-decontare pentru operatiunile de pe piata interbancara sa fie realizata de BNR, iar pentru tranzactiile bursiere de catre Depozitarul Central.
CNVM si BNR trebuie sa se puna de acord asupra operatiunilor post-tranzactionare
Tranzactionarea titlurilor pe doua piete, dar cu depozitar unic, este o alta solutie adusa in discutie de reprezentantul Depozitarului Central.
"Daca toata lumea ar fi de acord, daca toti cei implicati ar agrea o solutie, ar fi posibila listarea titlurilor de stat. Partea tehnica tine de detalii. Important este sa fie agreate principiile. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si Banca Nationala a Romaniei trebuie sa se puna de acord asupra operatiunilor post-tranzactionare", a spus Tanasoiu.
Problema listarii titlurilor de stat la bursa a fost luata in discutie de mai multe ori, dar a fost amanata din diferite motive. La inceputul lunii martie, Depozitarul Central a primit avizul BNR pentru realizarea operatiunilor de compensare- decontare, aceasta fiind ultima autorizatie de care era nevoie pentru ca institutia sa fie pe deplin operationala, aviz care face posibila listarea titlurilor de stat. Depozitarul Central realizeaza atat operatiunile de depozitare, registru pentru emitentii de valori mobiliare, cat si pe cele de compensare-decontare a tranzactiilor cu valori mobiliare. Supravegherea institutiei este realizata de catre CNVM, responsabilitate impartita cu Banca Nationala a Romaniei in cazul operatiunilor de compensare-decontare.
Emisiunile de titluri de stat vor ridica lichiditatea BVB
CA al BVB a hotarat la inceputul saptamanii trecute limitarea comisionului de tranzactionare pentru titlurile de stat, la vanzare si la cumparare, la 0,001%, pentru a facilita accesul unor emisiuni de titluri de stat la BVB. Emisiunile de titluri de stat sunt de dimensiuni foarte mari, comparativ cu cele de obligatiuni, si pot ridica lichiditatea BVB. Ultimul obstacol in calea titlurilor de stat invocat de MEF a fost functionarea Depozitarului Central, care a devenit operational in luna aprilie 2007. Conducerea BVB a decis ca in conformitate cu strategia de atragere de noi emitenti si noi tipuri de instrumente financiare pe piata reglementata a BVB, in 2007 nu se vor percepe tarife de procesare si de admitere la tranzactionare pentru drepturi si titluri de stat.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro