Umiliti si la eliberare, precum in cei 12 si 15 ani de inchisoare arbitrara, cei trei eroi romani de la Nistru au iesit la fel cum au intrat: cu fruntea sus, neindoiti si neinfranti, ca brazii badiei Ion Gavrila Ogoranu. Acesti oameni exista pe pamantul romanesc pentru a reda din demnitatea lor acestei tari ingenuncheate numite Romania. "Poate ca cineva trebuie sa duca Crucea pentru neam si tara", spunea sotia unuia dintre ei, la fel de eroica, in asteptarea sotului, timp de 15 ani.
Si totusi, iata, a trecut o saptamana de cand a inceput eliberarea din calvar si autoritatile romanesti par sa se asocieze, prin tacere, cu cele "moldovenesti". Doi cetateni ai Uniunii Europene au fost brutalizati si aruncati afara de pe pamanturile natale. Uniunea, care, prin sentinta Curtii Europene a Drepturilor Omului impotriva Rusiei si Moldovei si-a asumat responsabilitatea ultimilor doi detinuti politici ai Europei, a reactionat imediat. "Salut eliberarea lor, dar regret ca aceasta a intervenit atat de tarziu, doar dupa ce acestia au ispasit pedeapsa impusa de un tribunal ilegal din asa-numita republica transnistreana", a declarat secretarul general al Consiliului Europei, Terry Davis, printr-un comunicat oficial. Davis aminteste si pentru ce au fost acuzati: "activitati antisovietice si combatere ilegala a guvernului transnistrean, sub directiunea Frontului Popular Moldovean si a Romaniei". Condamnati pentru Romania, uitati de Romania. Mizeriile politicii dambovitene nu dau timp, cica, salutarii pe masura a eliberarii eroilor romani. Altii invoca complicate negocieri regionale ale forurilor euro-atlantice, desi Statele Unite sunt din ce in ce mai vocale - in sfarsit! - in privinta schimbarilor de ordin militar din Transnistria.
Dar iata cum societatea civila romaneasca si Biserica Ortodoxa Romana - care a anuntat ca ii asteapta la Patriarhie pentru binecuvantare- vor spala din nou pacatele uitucilor de tara. Peste 100 de personalitati ale Romaniei - dintre care multi membri ai Ordinului National Steaua Romaniei - solicita ca cei trei eroi romani de la Nistru sa fie rasplatiti moral pentru jertfa lor cel putin cu a Romaniei Stea. Asteptam. Altii au facut-o 15 ani, ducand Crucea Romaniei. Nu credem ca trebuie, neaparat, sa moara, ca sa primeasca apoi, in cateva ore, si Steaua Romaniei.
Multumind tuturor romanilor, Andrei Ivantoc are un indemn si o urare: "Sa faca orice pentru Tara, pentru neam. Si le doresc sa fie cu totii curajosi si sanatosi, sa se ajute intre ei si sa tina la neam". Sa ne ajute Dumnezeu!
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro