"Acest fenomen insoteste cererea. Piata de medicamente din Romania nu este atat de mare ca cea din Germania. Pe masura ce va creste piata, va creste si acest fenomen", a afirmat Iliescu la un seminar pe tema contrafacerii medicamentelor.
El a adaugat ca nu exista date statistice privind ponderea medicamentelor contrafacute pe piata romaneasca. Cu toate acestea, contrafacerile nu au ocolit piata locala, in topul acestor produse numarandu-se cele pentru disfunctia erectila, antibioticele, hormonii si vasodilatatoarele.
Potrivit participantilor la seminar, chiar daca exista si sunt constatate, foarte putini consumatori sesizeaza aceste fraude.
Totodata, producatorii interesati sa isi protejeze produsele de falsuri trebuie sa faca cereri catre Autoritatea Nationala a Vamilor sau Politie.
"Am inceput sa avem dosare anul trecut si am lucrat cu Ely Lilly si Pfizer. Anul acesta avem patru cazuri, din care unul cu 400 de pastile de Cialis (fabricate de Eli Lilly pentru disfunctia erectila - n.r.), vandute prin Internet si expediate prin posta. (...) In majoritatea dosarelor, medicamentele contrafacute provin din tarile arabe", a declarat Dan Olteanu, comisar-sef la Inspectoratul General de Politie.
El a spus ca cel mai important lucru in depistarea si solutionarea acestor cazuri este sprijinul din partea producatorilor. In acest an, si Directia Generala a Vamilor a primit sesizari din partea mai multor companii, precum Merck&Co., Eli Lilly si Pfizer.
Principalele canale de distributie pentru produsele contrafacute sunt Internetul si sistemul "door to door", insa medicamentele pot fi achizitionate numai prin intermediul farmaciilor. Daca o farmacie are autorizare de vanzare pe Internet, atunci medicamentele pot fi achizitionate si in acest fel.
O alta metoda propusa de participantii la conferinta si, totodata, ceruta de Uniunea Europeana este personalizarea ambalajului medicamentelor de catre fiecare producator in parte. Cel mai nou tip de personalizare este introducerea sistemului RFID (Radio Frequency Identification - identificare prin unde radio - n.r.). De altfel, introducerea unor astfel de sisteme de depistare a produselor contrafacute ar putea creste pretul medicamentelor cu pana la 10%.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, la nivel mondial, 10% din medicamentele vandute sunt contrafacute, industria farmaceutica suportand pierderi de 30 miliarde dolari anual.
Principalii factori care incurajeaza contrafacerea medicamentelor sunt lipsa unei legislatii a medicamentului care sa combata acest fenomen, coruptia din majoritatea statelor in curs de dezvoltare, lipsa controlului asupra medicamentelor exportate, pretul ridicat al anumitor produse, automedicatia si folosirea inadecvata a medicamentelor.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro