Ordo
Ordonanta a fost respinsa, anul trecut, de Parlament. Ulterior, presedintele Traian Basescu a cerut Legislativului reexaminarea legii, apreciind ca respingerea ordonantei va duce la mentinerea comercializarii marfurilor in regim duty-free pe teritoriul Romaniei, contravenind astfel legislatiei europene, magazinele duty-free reprezentand puncte de evaziune fiscala. El mai sustinea ca Ordonanta de urgenta privind comercializarea marfurilor in regim de duty-free transpune in legislatia nationala prevederile europene in domeniul comertului duty-free, iar prin reducerea cadrului de comercializare a acestor marfuri, se asigura un control eficient al acestui fenomen. Cu toate acestea, atat Camera Deputatilor, cat si Senatul si-au mentinut decizia de respingere a Ordonantei. Actul normativ prevedea ca magazinele duty-free de la punctele de trecere a frontierei terestre sau navale vor fi obligate sa isi inceteze activitatea in cel mult 90 de zile, iar spatiile comerciale de acest tip din aeroporturile internationale vor functiona numai cu autorizatia Ministerului Finantelor, eliberata pe cinci ani. Ordonanta permitea magazinelor duty-free amplasate in punctele de trecere a frontierei de stat terestre sau navale sa isi continue activitatea numai pana la lichidarea stocurilor existente, dar nu mai mult de 90 de zile de la data publicarii ordonantei in Monitorul Oficial. Ca o consecinta a ordonantei, din acest an, comercializarea marfurilor in regim duty-free ar fi fost permisa doar in magazinele amplasate in aeroporturile internationale, pe fluxurile de plecari externe, in magazinele diplomatice, precum si la bordul aeronavelor care efectueaza curse externe. (Mediafax)
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro