Astfel, potrivit unui amendament al senatorului UDMR Peter Eckstein Kovacs, adoptat de majoritatea senatorilor, se considera "diferenta vadita" partea din avere, care, in urma verificarii, se dovedeste a fi mai mare de 10.000 de euro, eliminandu-se procentul de 2% din avere.
Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a declarat ca nu este de acord cu aceasta modificare si ca va incerca introducerea procentului de 2%, cu ocazia dezbaterilor din plen. O alta modificare se refera la inlocuirea termenului de "parte din avere nejustificata" cu "avere ilicita", acesta fiind un amendament adus de senatorul PSD Serban Nicolae. Acesta si-a motivat solicitarea de modificare a termenului "nejustificata" din lege prin aceea ca in Constitutie se vorbeste despre "avere licita", iar introducerea unui alt termen poate produce un conflict de neconstitutionalitate.
Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a declarat, la finalul dezbaterilor, ca membrii comisiilor de specialitate din Senat au acceptat amendamentele Ministerului Justitiei, si anume confiscarea averilor ilicite, interdictia ocuparii unei functii publice pentru o perioada de 3 ani si controlul incompatibilitatilor.
Tudor Chiuariu a mai precizat ca se creeaza, prin lege, o independenta a institutiei, controlul ANI din partea Parlamentului limitandu-se la prezentarea unui raport anual. (Mediafax)
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro