"Singura solutie pe care o vad in momentul de fata la indemana, fara a schimba in principiu Legea achizitiilor publice, este ca trebuie sa reducem mult, la minimum necesar, timpul de introducere a contestatiilor si pentru a nu permite numai din sacaiala unora sa faca aceste contestatii. Eu as introduce prevederea ca acuzele care nu pot fi dovedite si arata in fapt numai rea-vointa fata de ceilalti competitori sa fie platite de catre cel care, prin depunerea contestatiei, intarzie punerea in practica a unor proiecte sau determina schimbarea sursei financiare.
Si atunci, in loc sa beneficiem de bani europeni gratuiti, devin bani din bugetul national si se diminueaza sursa de bani pentru proiecte la care ne-am antrenat prin buget", a spus Remes.
Totodata, acesta a declarat ca exista restante serioase fata de obligatiile asumate catre Uniunea Europeana si catre fermierii romani.
"Avem pericole mari in derularea fostului program SAPARD, acolo unde stiti ca pana anul trecut s-au putut depune proiecte. De regula, este vorba despre proiecte SAPARD pentru comunitatile locale", a adaugat ministrul.
El a aratat ca, in cazul in care, prin reluarea procesului de licitatie, etapa prevazuta pentru finalul anului 2007 este amanata, se refac contractele intre comunitatea locala si Agentia de plati, iar suma externa prevazuta pentru 2007 este pierduta.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Irina Columbeanu revine la pasiunea pentru artă. Tânăra își prezintă...
Sursa: kudika.ro