Cu doua saptamani inainte ca romanii sa se pronunte daca vor sau nu sa-l demita pe Traian Basescu din functia de sef al statului, avem in sfarsit o legislatie clara cu privire la desfasurarea acestei consultari populare. Astfel ca referendumul este v

Cu doua saptamani inainte ca romanii sa se pronunte daca vor sau nu sa-l demita pe Traian Basescu din functia de sef al statului, avem in sfarsit o legislatie clara cu privire la desfasurarea acestei consultari populare. Astfel ca referendumul este valabil indiferent de numarul persoanelor care se prezinta la urne. Pesedintele este demis daca cel putin jumatate plus unul din cei care voteaza se pronunta in favoarea demiterii. Iar un al doilea tur de scrutin iese din calcul. Aceste modificari se aplica inclusiv la scrutinul din 19 mai.

Dispozitiile legii au efecte imediate

Judecatorii Curtii Constitutionale au pus capat disputelor legate de data la care intra in vigoare modificarile aduse legii in cauza. Potrivit motivatiei Curtii, data sambata publicitatii, "legea intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, iar dispozitiile legii examinate isi vor produce efectele imediat dupa intrarea sa in vigoare".
"Curtea Constitutionala nu poate primi nici critica referitoare la retroactivitatea legii examinate, deoarece obiectul acesteia il constituie procedura referendumului, iar normele de procedura, care sunt de imediata aplicare, nu produc efecte asupra unor situatii juridice anterioare, ci numai asupra celor care se deruleaza dupa intrarea in vigoare a legii", se mai arata in documentul respectiv. Curtea observa, de asemenea, ca forma actuala a legii a fost adoptata la 21 martie 2007, deci inainte ca Parlamentul sa hotarasca suspendarea din functie a presedintelui Romaniei, decizie luata pe 20 aprilie 2007. In context, se precizeaza ca scrutinul reprezinta "un act unic de manifestare a vointei populare, care nu poate fi repetat in cadrul aceleiasi proceduri, indiferent de rezultatul sau". Decizia Curtii este definitiva si general obligatorie.
Imediat dupa ce CCR a respins contestatia PD, mai multi lideri politici pro-Basescu au declarat ca modificarile aduse legii referendumului nu pot fi aplicate la scrutinul din 19 mai, intrucat "nu pot fi schimbate regulile in timpul jocului". "Doar intr-o tara bananiera decizia Curtii Constitutionale s-ar putea aplica referendumului in curs de desfasurare", afirma liderul PLD, Valeriu Stoica. O pozitie similara a avut si liderul PD, Emil Boc, care a invocat, in sprijinul sau, un text al Comisiei de la Venetia.

Comisia nu recomanda un nivel minimal de participare la vot

Documentul invocat de catre democrati este Codului de bune practici privind organizarea referendumurilor, adoptat la 12 octombrie 2006. Acesta prevede ca aspectele fundamentale ale Legii referendumului nu trebuie amendate cu mai putin de un an inaintea organizarii unei astfel de consultari populare. Insa textul respectiv nu contine nicio referire la cazul de validare a referendumului in functie de numarul celor prezenti la vot. Comisia de la Venetia nu recomanda un nivel minimal (cvorum) de participare, pentru ca in acest mod absenteistii ar fi asimilati partizanilor unui vot negativ, si nici cvorumul de aprobare (acceptare de catre un procentaj minim de electori inscrisi), pentru ca risca sa creeze o situatie politica dificila, daca proiectul este adoptat de o majoritate simpla inferioara cvorumului cerut. Acest aspect este tratat in mod aparte de Comisia de la Venetia si nu este inclus printre "aspectele fundamentale" ale Legii referendumului.

Legea a fost promulgata de Vacaroiu

Presedintele interimar a semnat, sambata, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului. Potrivit unui comunicat al Administratiei prezidentiale, decretul are un articol unic si a fost trimis spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.