Fabrica de iluzii

De acum si pina la sfirsitul anului urmator, societatea romaneasca a fost aruncata in malaxorul campaniilor electorale. In realitate, nu este decit una, pentru ca orice fel de alegeri ar urma, pentru ne sau re-confirmarea mandatului prezidential, pentru Parlamentul European, pentru locurile din consiliile locale ale primariilor si judetelor sau pentru fotoliile atat de confortabile si banoase ale Camerei Deputatilor si Senatului, jucatorii sunt aceiasi, baricadele sunt aceleasi, temele de campanie vor fi, fara indoiala, aceleasi, ca si armele cu care partile se vor infrunta. Fabricile de iluzii au fost puse deja in functiune, altele se vor alatura marii dezlantuiri nationale, pe parcurs, toate urmarind un singur lucru: sa ofere spre achizitie, alegatorului roman, mereu avid de cumparaturi, marfa care-i va satisface cel mai bine setea de-a se imbata cu apa rece. Industria iluziilor electorale s-a dezvoltat rapid si la noi, atat tehnologic, cat si industrial: are specialisti in proiectare, in organizare si productie, specialisti in marketing si vanzari, cu amanuntul sau en gros. Nu lipseste decat compartimentul asistenta post-vanzare, fiecare dintre noi fiind lasat sa se descurce cum o vrea si cum o putea cu iluziile pe care si le-a achizitionat, dupa placul inimii.
In cazul prezidentialelor, exista un calup de iluzii, rezistente la orice intemperii, mereu atractive si vandabile, care nu vor lipsi nici acum din oferta standard. In capul listei, iluzia "omului providential"

Continuare din pagina 1
Toata lumea stie ca lucrurile nu merg bine in Romania, ca economia s-a dezindustrializat, iar agricultura s-a intors cuminte in secolul XVIII, ca bruma de productie care se face este intretinuta cu cheltuieli care cresc de la un ciclu de productie la altul, ca ne imprumutam ca sa platim pensiile si spoiala de asistenta medico-sociala asa zis gratuita, ca ne imprumutam ca sa construim infrastructura de transporturi, desi, fie vorba intre noi, mai mult ne imprumutam, decat o construim, ca ne imprumutam ca sa refacem infrastructura urbana de apa, canalizare si transport comun, ca ne gindim serios sa ne imprumutam ca sa aducem macar in unele dintre localitatile rurale ale Romaniei secolului XXI infrastructura care sa le faca apte de a fi considerate localitati de secol XIX, cu canalizare, apa curenta, sisteme de evacuare a deseurilor si dejectiilor si cu drumuri locale, separate de cele nationale si autostrazi, ca ne imprumutam ca sa curatam aerul de poluarea pe care continuam sa o generam, ca ne imprumutam ca sa platim unele dintre imprumuturile scadente, ca avem o administratie care in raport cu cerintele si oportunitatile Uniunii Europene este aproape in intregime oarba, muta si surda, ca preocuparea principala a guvernarilor de toate culorile a fost "redistribuirea privata" a tot ceea ce se gaseste prin magazia "statului", de la fiarele vechi ale industriei socialiste, la fondurile dodoloate ale Uniunii Europene. Toata lumea vede ca suntem o societate care traieste din ceea ce nu poate sa faca, ca ne imprumutam pe timpul si pe spezele copiilor, nepotilor si stranepotilor, condamnati sa plateasca cu viitorul lor, setea noastra de iluzii si datoriile care rezulta de aici. Desi, oricine stie aceste lucruri, nimeni nu gaseste ceva mai bun de facut, decat sa astepte, "omul providential". Daca o lozinca atat de frusta, ca sa nu zic simplista, ca n-ar fi trecut nici la controlul de calitate al biroului de partid satesc, "sa traiti bine", a facut ravagiile pe care le-a facut si si-a gasit atat de multi cumparatori, va dati seama ce se va intampla daca vine cineva cu o idee cat de cat "elaborata", "distilata", "coafata" un pic de o mana priceputa la nuante si perspective! Iluzia "omului providential" se cumpara, in continuare, in cantitati de masa, pentru ca are un pret atat de convenabil! Nu trebuie sa mai faci nimic, nu trebuie sa-ti mai dai osteneala sa gasesti solutii, nu trebuie sa-ti mai bati capul cu organizarea si mobilizarea resurselor, e suficient sa te uiti la televizor si sa fii fascinat de "omul providential" si toate relele din lume au disparut. Nu mult, abia cat tine "emisiunea de iluzii". Ce conteaza ca realitatea se intoarce si musca inca si mai adanc, mai violent, din confortul, din starea noastra de sanatate, din bruma de castiguri si, in ultima instanta, din scurta noastra viata? Important este ca, pentru "o clipa", iluzia si-a facut efectul. Totul este sa fii pe faza si sa o "prizezi" la momentul potrivit! Ca pe un drog. Cind nu este pur si simplu "omul providential", prezidentiabilul nostru favorit este macar "omul care ne pazeste de relele lumii", de "sistemul ticalosit", "de comunism si comunisti", "de boieri, mosieri si capitalisti", de "securisti", de "lichele", de "rusi", de "americani", de orice nazarire a cosmarurilor pe care le-am trait vreodata, in vis sau aevea. Daca nu apare la timp omul providential, ori macar cel semi-providential, e bun si "omul de omenie", "de-al nostru", "din popor". "Ce-au maica cu el? Auzi,
sa-l dea afara de la servici, sa-l lase somer tocmai pe Presedinte? Pai cine vrea sa fie somer? Nimeni! Atunci, nu-i natural sa tii cu Presedintele suspendat? Ba, da! Cel putin, din perspectiva nevoii de oameni providentiali. Masinariile de campanie vor oferi, fiecaruia dupa nevoi si in cantitati indestulatoare, tot felul de alte produse: iluzia libertatii, iluzia alegerii, iluzia rafuielii, iluzia pedepsirii celor vinovati, iluzia dreptatii, iluzia schimbarii, ba chiar si iluzia ca ne putem permite luxul sa nu ne mai facem iluzii.
Este "Democratia" noastra, fatalmente, doar o masinarie performanta si costisitoare de produs iluzii? Deocamdata DA! Dar nu din vina Democratiei, ci dintr-a noastra. Pentru ca noi nu cerem, deocamdata, de la ea si de la oamenii care se catara pe scaunele puterii, decat sa ne furnizeze iluzii. Inca nu vrem, nu stim ca e mai ieftin, n-am invatat sa le cerem socoteala pentru ceea ce fac si pentru ceea ce nu fac, pentru ca iluziile ne lasa sa credem ca nu vom achita niciodata greselile lor si pe-ale noastre; nu stim sau nu vrem sa lasam justitia sa devina paznic in tarcul puterii, pentru ca in loc sa vedem puterea in toata goliciunea ei discretionara, preferam iluzia "puterii ocrotitoare"; nu invatam nici noi si nici pe cei din generatiile care ne urmeaza ca Puterea fara controlul strict al justitiei si al cetatenilor este sursa sigura de ruina sociala; nu vrem si nu stim sa dam de o parte, ca pe o marfa nevandabila, fetele triste ce se perinda de atita vreme pe scena noastra politica, scotand panglici pe gura si facand scamatorii de doi bani! Iluzia spectacolului politic, oricat de ridicol, ne este mai draga, decat beneficiul mercantil si lipsit de stralucire al unei bune si chibzuite administratii.
Peter Sloterdijk, autorul "Criticii ratiunii cinice", atragea de curand atentia asupra unui fenomen curios si deosebit de periculos in democratiile contemporane: tendinta detinatorilor puterii de-a subjuga realitatea propriilor iluzii si nevroze, utilizand instrumentele tot mai eficiente ale guvernarii, la care au acces. La noi, lucrurile par sa stea invers: iluziile si nevrozele noastre colective ii intrupeaza si le dau pe mina lideriilor politici, instrumentele guvernarii.

---

Despre autor: