"Nu ne mai trageti pe dreapta"
Controlul de rutina a fost interzis de catre chestorul principal, exceptand actiunile tematice unde "se procedeaza la oprirea tuturor autovehiculelor care fac parte dintr-o anumita categorie, circula pe un
"Nu ne mai trageti pe dreapta"
Controlul de rutina a fost interzis de catre chestorul principal, exceptand actiunile tematice unde "se procedeaza la oprirea tuturor autovehiculelor care fac parte dintr-o anumita categorie, circula pe un anume tronson de drum ori se urmareste combaterea punctuala a unui anumit gen de abateri de la normele legale". Fatuloiu a stabilit ca actiunile politiei trebuie "sa aiba caracter tematic, urmarindu-se combaterea sistematica a unei cauze de accident, disciplinarea unei anume categorii de participanti la trafic, atingerea unui obiectiv prestabilit, ori conduita pe un anumit sector de drum, intr-o anumita perioada de timp, in zonele cu risc sporit de accidente si "sa fie organizate si in cooperare cu agenti constatatori din cadrul autoritatilor cu atributii in domeniul rutier din coordonarea Ministerului Transporturilor, urmarindu-se, in principal, disciplinarea celor care efectueaza transporturi comerciale de marfuri sau persoane". Mai mult, pentru a verifica modul in care politistii de la nivelul structurilor teritoriale isi fac datoria, seful Politiei Romane a dispus efectuarea unor actiuni de monitorizare in trafic, de catre echipe special desemnate din cadrul IGPR, in vederea identificarii tuturor celor care nu respecta procedurile standard de lucru. Echipele din cadrul IGPR vor supraveghea discret activitatea agentilor de circulatie pentru a observa daca se respecta dispozitiile date de chestorul principal, Valentin Fatuloiu.
Amenzi usturatoare
Referindu-se la aplicarea sanctiunilor, chestorul principal a cerut ca acestea sa se faca gradual, corespunzator gravitatii abaterilor comise, sa creasca fermitatea, in special fata de cei care au savarsit abateri prin care s-a pus in pericol grav siguranta celorlalti participanti la trafic. Totodata, seful Politiei Romane a dispus, legat de controlul circulatiei, ca acesta sa fie efectuat numai atunci cand se constata incalcarea regulilor de circulatie (prin observare directa sau cu mijloacele tehnice certificate) sau cand exista date si informatii ca s-au comis infractiuni sau contraventii, ca autovehiculele vizate transporta bunuri, valori provenite din infractiuni ori persoane urmarite.
Altfel spus, seful IGPR a cerut ca in cazul contravenientilor care au incalcat o regula de circulatie, dar nu au pus in pericol ceilalti participanti la trafic, sa primeze avertismentul, iar in cazul soferilor care prin actiunile lor pun in pericol siguranta rutiera, amenzile sa fie usturatoare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.