Consiliul de Administratie al Albalact Alba Iulia SA, listata pe Rasdaq, a acceptat majorarea capitalului social al companiei de la 9,43 milioane lei pana la 19,43 milioane lei (5,81 milioane euro), pentru a sustine investitiile de peste 8 milioane e

Consiliul de Administratie al Albalact Alba Iulia SA, listata pe Rasdaq, a acceptat majorarea capitalului social al companiei de la 9,43 milioane lei pana la 19,43 milioane lei (5,81 milioane euro), pentru a sustine investitiile de peste 8 milioane euro programate in 2007, a anuntat compania.
Majorarea capitalului a fost votata de actionari la sfarsitul lunii ianuarie si s-a efectuat prin emiterea a 99,94 milioane actiuni noi cu valoare nominala de 0,10 lei.
Suplimentarea capitalului social al companiei era necesara in conditiile in care Albalact va deschide la mijlocul acestui an o noua fabrica, iar costurile estimate sunt de opt milioane de euro, se precizeaza in comunicatul emis de companie, citat de NewsIn. Initial, actionarii au aprobat emiterea a 108.552.532 de actiuni, din care au fost subscrise 99,94 milioane de titluri (peste 92%). Albalact va investi opt mil. euro pentru deschiderea unei noi fabrici de lactate la Alba Iulia.

Profitul companiei a crescut cu 64% in 2006

In structura actionariatului din data de 20 august anul trecut, Ciurtin Petru detinea 49,2% din capital, iar Ciurtin Petru Raul controla 14,32% din capitalul social. Compania CR 2 Limited din Cipru a raportat in data de 2 octombrie 2006 achizitionarea unui pachet de 5,19% din actiunile Albalact. Ca urmare a majorarii capitalului, Ciurtin Petru va detine 36,20%, iar Ciurtin Petru Raul are 16,03%.
Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 70%, de la 16,82 milioane euro in 2005, la peste 29 milioane euro in 2006. De asemenea, profitul realizat de companie s-a majorat cu 64%, de la 850.000 euro in 2005, la peste 1,3 milioane de euro in 2006.
Albalact-Alba Iulia a fost infiintata in anul 1975, iar in 1999 a fost privatizata. Cele mai cunoscute brand-uri ale companiei sunt Fulga si Zuzu. Cresterea vanzarilor inregistrata la cele doua brand-uri arata faptul ca preferinta consumatorului s-a orientat catre laptele ultrapasteurizat.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.