Praktiker Romania, unul dintre jucatorii majori de pe piata do-it-yourself, a anuntat lansarea celui de-al 17-lea magazin din retea, in Galati, aceasta fiind prima dintre cele doua deschideri anuntate pentru inceputul anului in curs. Pentru inaugurare, care va avea loc pe 13 aprilie, a fost alocat un buget de aproximativ 10 milioane euro. Cu privire la planul de extindere al Praktiker, Guenter Vosskaemper, director general, a subliniat in comunicatul transmis de companie: "Datorita cresterii pe care am avut-o pana acum, in special anul trecut, in 2007 pornim de la o baza foarte buna pentru continuarea dezvoltarii noastre si parcurgerea traseului de extindere planificat". Oficialul a tinut, de asemenea, sa precizeze: "In 2007 marcam cel de-al cincilea an de activitate. Faptul ca anuntam prima deschidere mai devreme decat in anii precedenti are, in acest context, o semnificatie deosebita pentru noi".
Proprietatea asupra constructiei apartine Praktiker in totalitate
Fiind dezvoltata dupa un format diferit fata de cele de pana acum, investitia in unitatea de la Galati nu se mai bazeaza pe implicarea unei companii partenere in finantarea constructiei, astfel ca proprietatea asupra cladirii magazinului este detinuta in totalitate de Praktiker Romania. Noua unitate beneficiaza de un spatiu de vanzare de aproximativ 6.500 mp, in timp ce parcarea dispune de circa 300 de locuri disponibile. Fiind cel de-al doilea oras de la Dunare unde Praktiker se extinde (dupa ce in luna decembrie a anului trecut a fost deschis un magazin in Braila), Galatiul reprezinta un element esential in consolidarea pozitiei companiei in regiunea de sud-est a tarii, un astfel de magazin existand si in Constanta. Prin inaugurarea magazinului din Galati, investitiile totale ale Praktiker Romania se ridica la aproximativ 150 milioane euro, in timp ce compania dispune in prezent de peste 2000 de angajati si de o suprafata totala de vanzare ce depaseste 100.000 mp.
Anul trecut, cifra de afaceri a Praktiker Romania a crescut cu 56,4%
Praktiker Romania opereaza la ora actuala cea mai mare retea de magazine specializate, plasate in intreaga tara. Daca prima locatie a fost inaugurata in septembrie 2002, in Bucuresti-Voluntari, numarul deschiderilor a ajuns la 5 anul trecut, aceasta fiind, de altfel, cea mai prolifica perioada de activitate a companiei in tara noastra. In acest sens, Guenter Vosskaemperne a declarat: "In anul 2006, Praktiker Romania a inregistrat cea mai dinamica etapa de dezvoltare, de la inceputul activitatii pana acum. In total, au fost deschise cinci magazine, la Targu-Mures, Satu Mare, Braila, Bucuresti-Vitan si Baia Mare, investitia in extindere ridicandu-se la peste 40 de milioane euro". La ora actuala, din aria de activitate a companiei fac parte orase precum Ploiesti, Cluj-Napoca, Brasov, Timisoara, Bacau, Oradea, Constanta, Craiova, Arad, Targu-Mures, Braila, Satu Mare, Baia Mare, in timp ce, in Bucuresti, compania dispune de trei locatii (in Voluntari, Militari si Vitan).Cea de-a doua deschidere de anul acesta, ce va marca extinderea retelei la 18 magazine, este programata pentru a doua jumatate a anului, la Targoviste.
Grupul Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte Holding AG a inregistrat anul trecut vanzari totale de 3,16 miliarde de euro, cifra ce corespunde unei cresteri de 4,2% fata de 2005, potrivit datelor cuprinse in raportul financiar transmis de companie. Din aceasta suma, mai bine de jumatate (2,28 miliarde euro) este reprezentata de vanzarile realizate pe piata din Germania, unde majorarea a fost de 0,8%, in ciuda reorganizarii activitatii companiei, prin inchiderea a 7 unitati. Pe de alta parte, vanzarile grupului pe plan international, ce se ridica la 880 milioane de euro, au contribuit cu o pondere de 25,4% la suma totala inregistrata de companie la acest capitol. Evolutia financiara a Praktiker pe 2006 a corespuns deschiderii a 8 noi locatii internationale, dintre care 5 numai in tara noastra. In acest context, anul trecut, cifra de afaceri a Praktiker Romania a ajuns la 153,6 milioane euro, ceea ce marcheaza o crestere de 56,4% fata de 2005.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
1 Decembrie, ușa nevăzută către sfârșitul anului. Portalul magic al tuturor...
Sursa: kudika.ro