Nerespectarea drepturilor nefumatorilor a condus la inchiderea a peste 140 de baruri si cafenele din tara. Totodata, patronii au fost amendati usturator pentru ca au omis sa delimiteze spatiile pentru fumatori. De saptamana viitoare, inspectorii de la Protectia Consumatorilor vor incepe vanatoarea celor care fumeaza in institutiile publice.
Peste 5.290 de baruri, cafenele si restaurante din tara au fost controlate de catre inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Acestia au verificat daca institutiile respecta reglementarile legale privind obligativitatea delimitarii spatiilor pentru fumatori. Operatiunea a demarat din data de 15 ianuarie, pana in prezent fiind depistati in neregula aproape 4.000 de agenti economici. Dintre acestia, 140 au fost nevoiti sa-si inchida, temporar, unitatile, pana la remedierea deficientilor. Amenzile totale aplicate s-au ridicat la circa 1,5 milioane de euro. Numai in Capitala au fost controlati 455 de agenti economici, 336 dintre acestia fiind sanctionati, 29 de unitati inchise temporar si una inchisa definitiv. Amenzile aplicate in barurile si cafenele bucurestene s-au ridicat la 591.600 RON. „Dorim ca, pana in mai, sa-i determinam pe toti patronii de baruri, restaurante si cafenele sa intre in legalitate.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Sărindarele din Postul Mare: Când se fac, cum se scriu pomelnicele și când se...
Sursa: garbo.ro
-
Andreea Esca spune sincer de ce nu și-a pensat niciodată sprâncenele: E...
Sursa: kudika.ro
9AM recomanda:
Urmareste-ne si pe Facebook
TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?
Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.