Astazi dorim sa va prezentam doua orase minunate, capitale ale unor tari calde si primitoare: Madrid si Lisabona. Fie ca doriti sa va petreceti un sfarsit de saptamana, fie o vacanta in adevaratul sens al cuvantului, acestea reprezinta destinatia ide

Astazi dorim sa va prezentam doua orase minunate, capitale ale unor tari calde si primitoare: Madrid si Lisabona. Fie ca doriti sa va petreceti un sfarsit de saptamana, fie o vacanta in adevaratul sens al cuvantului, acestea reprezinta destinatia ideala.
Madridul in ultimii ani a cunoscut o renastere turistica, iar acum este unul dintre cele mai vizitate orase din Europa si formeaza inima Spaniei turistice. Madrid inseamna foarte multa arta, dar si corrida, flamenco, sangria. Este un oras cosmopolit a carui pozitie, de centru financiar si administrativ, realizeaza o combinatie incitanta intre modern si mostenirea culturala.

Definitoriu pentru Madrid este "triunghiul de aur"

Asa-numitul triunghi de aur cuprinde cele trei muzee repezentative: Museo del Prado, Museo Thyssen-Bornemisza si Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia. Aveti posibilitatea de a le vizita separat sau de a achizitiona un voucher valabil pentru toate trei. Prado este unul dintre cele mai importante muzee ale Europei si ale lumii. Colectiile prezentate aici includ sculpturi, picturi si numeroase alte obiecte de arta executate de marii maestri ai Europei. Museo Thyssen-Bornemisza a reprezentat la inceputurile sale doar o colectie particulara de peste 800 de picturi. Ulterior aceasta colectie a fost preluata de catre stat, iar astazi este transformata intr-un loc ce reuneste cele mai importante tendinte in pictura ultimelor sute de ani. Ultimul, dar nu cel din urma este Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia, gazda faimosilor pictori spanioli ai sfarsitului de secol al XIX-lea si pana in ziua de astazi: Pablo Picasso, Juan Gris, Joan Miró, Salvador Dalí.

Flamenco si luptele cu tauri, o combinatie inedita

In Madrid intri imediat in atmosfera flamenco, care se dovedeste a fi nu numai un simplu stil de muzica, ci o suma de traditii. Flamenco se regaseste in reviste, programe de radio, sute de academii de dans, baruri si restaurante. Cea mai importanta arena pentru luptele cu taurii este La Plaza de Toros de Las Ventas del Espíritu Santo. Este o constructie impresionanta din caramizi rosii si ceramica. In Madrid, cea mai buna perioada pentru a urmari luptele cu taurii este in lunile mai si iunie, atunci cand are loc faimosul festival San Isidro, festival ce reuneste cei mai renumiti luptatori, atat toreadori cat si tauri.

230 euro pentru 4* sau 284 euro pentru 5*

Pentru a vizita Madridul puteti achizitiona un pachet de servicii turistice ce porneste de la suma de 230 euro/ persoana, incluzand bilet de avion Bucuresti - Madrid si retur (fara taxe de aeroport) si 2 nopti cazare in camera dubla, hotel de 4* situat central, cu mic dejun. Dar noi dorim sa va facem cunoscuta si o alta alternativa: The Westin Palace Hotel 5*.
Comandat de Alfonso al XIII-lea in anul 1912, a devenit 18 luni mai tarziu incununarea visului unui rege, si anume de a oferi Madridului un hotel demn de aceasta capitala. Localizat in inima Madridului, se aseamana cu orasul, cald, stralucitor, aristocratic. Hotelul are 417 camere de oaspeti, frumos decorate in stilul traditional al hotelului, si 47 de apartamente de o eleganta ce nu face compromisuri. Ceea ce poate fi denumita ca experienta unica a vietii este aceea de a fi oaspetele apartamentului regal, unul dintre cele mai somptuoase din lumea intreaga (baie cu jacuzzi, sauna, sistem audio Bang &Olufsen incorporat in pereti, serviciul privat al unui majordom). Pachetul de servicii turistice porneste de la suma de 284 euro/persoana, incluzand bilet de avion Bucuresti - Madrid si retur (fara taxe de aeroport) si 2 nopti cazare in camera dubla, cu mic dejun.

Ce vizitam?

Palatul Regal este un minunat exemplu de arhitectura a secolului al XVIII-lea si reprezinta simbolul capitalei politice a regatului. Se vor vizita scarile principale, coloanele, tronul, sala dineurilor de gala, muzeul obiectelor din argint si cel al obiectelor muzicale, curtea principala, capela si patru alte camere noi. Se continua turul orasului in autocar (Tur 1/2 zi - 28 euro/persoana).
Toledo a fost odata capitala tarii, iar in clipa de fata este unul dintre cele mai vechi orase ale Europei. Se vor vizita cele mai importante monumente ale acestui oras, incluzand Biserica Sf. Toma, Sinagoga Santa Maria la Blanca, Biserica San Juan de los Reyes, Muzeul Victorio Macho si catedrala. Acest tur include si un pranz servit intr-un restaurant tipic din aceasta regiune. (Tur de 1 zi - 60 euro/persoana).
Avila este complet inconjurata de ziduri din secolul al XI-lea si arata mai degraba ca un mare castel decat a oras locuit. Se va face o oprire la Cerro de los Cuatro Postes, dupa care se continua vizita cu Bazilica San Vicente si Manastirea Sf. Tereza. O alta localitate importanta de pe traseu este Segovia, important oras militar roman. Se vor vizita Catedrala si Alcazar, un alt spectaculos castel. (Tur de 1 zi - 57 euro/persoana).

Lisabona, centru sud-european incantator si modern

Lisabona este un oras legendar, al carui caracter particular a fost influentat de indelungata si bogata sa istorie. A suferit numeroase transformari de-a lungul existentei sale, in parte datorate si numeroaselor cutremure care l-au afectat. Ultimul si cel mai insemnat a fost in anul 1755, moment in care centrul orasului a fost aproape in intregime distrus. Atunci, regele i-a oferit oportunitatea marchizului de Pombal, un om puternic si ingenios, de a crea o noua distributie a strazilor, o constructie radicala si impresionanta pentru acea perioada. Principalele atractii in Lisabona se gasesc in Baixa si Belem. Turnul Belem, inscris in patrimoniul UNESCO, este o constructie ce dateaza din anul 1520. Acesta a avut de-a lungul timpului mai multe functii, de la simbol al puterii regale, pana la punct de control vamal, statie de telegraf, far si chiar inchisoare politica.

Combinatie de istorie, cultura, fascinante plaje si shopping

Lisabona nu este numai un loc incarcat de istorie si cultura. Sa nu uitam ca acest oras este situat in apropierea oceanului si deci in apropierea unor superbe plaje. Lisabona este si o recunoscuta destinatie pentru amatorii de cumparaturi, de la piata de antichitati situata in Campo de Santa Clara pana la marile centre comerciale: Colombo (situat langa Stadionul Benfica, este unul dintre cele mai mari centre comerciale din Peninsula Iberica, ce cuprinde 437 de magazine si 69 restaurante), Almada Forum (desemnat "Best Shopping Center in Europe 2003", are 260 de magazine, 35 restaurante, 12 cinematografe), sau Vasco da Gama (situat in inima orasului nou, are 156 de magazine si 35 restaurante). In timpul zilei, viata inseamna relaxare in cafenele, iar in timpul noptii, orasul explodeaza in baruri si restaurante din Bairro Alto si Alfama. Bairro Alto, linistit in timpul zilei, este principalul loc de distractie pe timpul noptii, plin de baruri, cluburi si localuri cu muzica braziliana si africana.

244 euro 4* sau 492 euro 5*

Pentru a vizita Lisabona pachetul de servicii turistice porneste de la suma de 244 euro/persoana, incluzand bilet de avion Bucuresti - Lisabona si retur (fara taxe de aeroport) si 2 nopti cazare in camera dubla, hotel de 4* situat central, cu mic dejun.
Dar si aici, ca si la Madrid, dorim sa va prezentam un hotel de inalta clasa - Lapa Palace 5*.
Pachetul de servicii turistice porneste de la suma de 492 euro/ persoana, incluzand bilet de avion Bucuresti - Lisabona si retur (fara taxe de aeroport) si 2 nopti cazare in camera dubla, cu mic dejun.
Este o constructie din secolul al XIX-lea aflata pe un deal ce ofera o priveliste incantatoare asupra raului Tagus. Desi situat in apropierea centrului orasului, acest loc este o oaza de liniste si relaxare, are gradini minunate cu copaci seculari, izvoare si cascade. Fiecare dintre cele 97 camere de oaspeti, 10 apartamente, 1 apartament prezidential este decorata individual, cu mobilier plin de stil si eleganta.

Ce vizitam?

Sintra - Acest tur incepe cu vizitarea Palatului Queluz si a gradinilor sale. Dupa aceea drumul continua catre Sintra, faimoasa resedinta de vara a familiei regale, inscrisa in patrimoniul international din anul 1995. Urmeaza Boca do Inferno, o pestera de 20m, sapata in malul oceanului. Inainte de intoarcerea la Lisabona, drumul trece prin Cascais si Estoril, centru cosmopolit, faimos pentru cazinoul sau si evenimentele sportive ce au loc aici. (Tur 1/2 zi - 52 euro/persoana).
Fatima, Nazare, Obidos - Fatima este un faimos centru religios si de pelerinaj. Se viziteaza casa Lucia, Francisco si Jacinta si apoi bazilica si capela. Drumul continua catre Batalha, o manastire din secolul al XIV-lea si capodopera a stilului gotic. Se viziteaza si Nazare, unul dintre cele mai pitoresti porturi de pescari din Portugalia. Turul se incheie cu vizitarea Obidos, un sat fortificat, cu o atmosfera medievala unde veti avea ocazia de a degusta Ginginha, un lichior specific din aceasta regiune. (Tur 1 zi - 73 euro/persoana).

Articol realizat cu sprijinul Marshal Turism / www.marshal.ro


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.