Citigroup este in cautarea unor achizitii in Germania si ar putea prelua o banca importanta, a declarat directorul general al diviziei locale a grupului, Sue Harnett. Acest lucru a condus la cresterea cotatiilor actiunilor primelor trei mari institut

Citigroup este in cautarea unor achizitii in Germania si ar putea prelua o banca importanta, a declarat directorul general al diviziei locale a grupului, Sue Harnett. Acest lucru a condus la cresterea cotatiilor actiunilor primelor trei mari institutii financiare germane. "Urmarim cu mare interes piata germana. Toata atentia este concentrata asupra oportunitatilor", a spus Harnett. Titlurile Commerzbank au urcat cu circa 2%, iar Postbank si Deutsche Bank cu peste 1%, in urma declaratiei, pe o piata aflata in stagnare. Mai multi analisti au anticipat ca Citigroup va face in curand o restructurare majora a costurilor si au exclus posibilitatea ca grupul american sa faca o achizitie de amploare in Germania. Insa, Harnett a precizat ca, decizia recenta a Citigroup de a reduce cheltuielile nu va impiedica lansarea unei eventuale oferte de achizitie.
"Trebuie facuta o distinctie intre revizuirea costurilor si activitatile de fuziuni si achizitii. Corporatia in care lucrez are mare experienta in acest domeniu. Suntem o banca de mari dimensiuni, cu foarte multi bani", a adaugat Harnett.

Commerzbank, principala tinta

In Germania exista putine banci ce ar putea fi cumparate avand in vedere ca statul domina piata prin sute de filiale locale care nu sunt scoase la vanzare. Printre bancile germane private cu care concureaza Citigroup se afla Commerzbank, Dresdner si Postbank. Dintre acestea, numai Commerzbank poate reprezenta o tinta de preluare pentru banca americana, spun unii analisti. "Un obiectiv mai interesant ar putea fi Postbank, dar mai accesibila pentru vanzare ar fi Commerzbank. Nu poate fi exclusa nici varianta de a incerca sa preia o parte din Dresdner, desi ar putea fi jenant pentru Allianz sa vanda", a spus analistul Britta Schmidt, de la banca de investitii Fox Pitt Kelton. In opinia sa, Citigroup ar putea sa preia Commerzbank si sa renunte la o parte din operatiuni, cum ar fi, de exemplu, Eurohypo. Accesul la piata de retail ar fi insa mai redus decat in cazul achizitionarii Postbank a incheiat Schmidt. Pe de alta parte, Allianz nu a oferit niciun indiciu ca ar dori sa vanda Dresdner Bank, desi numerosi analisti au pus sub semnul intrebarii logica unui acord de fuziune, care a influentat in sens negativ profitul asiguratorului. Harnett a mai adaugat ca, concurenta acerba intre liderii de piata din Germania a afectat veniturile obtinute de Citigroup in 2006, si aceasta situatie nu pare a putea fi rezolvata curand.

Echilibru perfect - cresterea naturala imbinata cu cea prin achizitii

Presedintele Citigroup, Charles Prince, a declarat ca grupul pe care il conduce are drept scop extinderea operatiunilor sale pe plan international, astfel incat veniturile obtinute de operatiunile din strainatate sa reprezinte 65% din venitul total, fata de 45% cat reprezinta momentan. Prince, care viziteaza cele mai mari orase din Asia, a declarat pentru reporteri ca Citigroup doreste sa ajunga la un echilibru intre cresterea naturala si cresterea prin achizitii, oferind drept exemplu anumite afaceri incheiate recent in China. Insa, inaltul oficial al Citigoup, nu a dorit sa ofere detalii suplimentare in ceea ce priveste ambitiile globale, si nu a comentat oferta de 13,6 mld. dolari facuta de grupul pe care il conduce pentru achizitia companiei nipone de brokeraj Nikko Cordial Corp.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.