Cine are nevoie de presedinte?

In iarna anului 1990, urmaream foarte atent ce se intampla la nivelul Consiliului National al FSN. Oricat de putine lucruri as fi stiut eu pe atunci, tot imi dadeam seama ca in harmalaia sedintelor FSN se construia de fapt noul sistem politic, economic si social al Romaniei. Cum aveam deja convingerea ca politicienii construiesc si distrug destine de natiuni (ceea ce era de fapt o revolutie pentru cineva educat in spiritul "marxism-leninismului", pentru care economia determina politica), eram convins ca deciziile CFSN vor stabili un cadru legal pentru tot ceea ce va sa vie.
Unul dintre lucrurile care m-au socat cel mai neplacut a fost faptul ca aproape imediat dupa Revolutie, in februarie 1990, cand s-a pus problema redactarii legilor electorale pentru a se alege Adunarea Constituanta, functia de presedinte al Romaniei a fost recunoscuta fara nicio opozitie. Legea alegerilor din 20 mai 1990 stabilea cum se alegeau parlamentarii si cum se alegea presedintele Romaniei. Pe vremea aceea eram presedintele Grupului pentru Dialog Social, asa ca mi-am luat inima in dinti si - ajutat de cativa colegi specialisti in drept constitutional - am redactat o scrisoare pe care am trimis-o dlui Ion Iliescu si dlui Petre Roman, deci presedintelui CFSN si primului-ministru. In scrisoare argumentam ca noua Romanie nu are nevoie de functia de presedinte, ci doar de un Parlament bicameral, cu o Camera care sa reprezinte vointa alegatorilor si cea de-a doua care sa reprezinte autoritatea locala si minoritatile etnice. Stiu sigur ca scrisoarea a fost citita si dezbatuta in cabinetele celor doi destinatari pentru ca, dupa putine saptamani, am primit vizita unor inalte oficialitati ale vremii care mi-au explicat ca functia de presedinte este obligatorie, deoarece Constitutia lui Ceausescu era inca in vigoare. Argumentul nu statea in picioare, caci, in vechea Constitutie, presedintele era ales de Marea Adunare Nationala, nu prin vot direct.
N-am avut niciun succes, ba mai mult, publicatiile fidele noului regim au declarat imediat GDS ca monarhist si retrograd, printre altele si pentru ca sustinea ca nu este nevoie de presedinte. Dupa logica acelor asa-zisi ziaristi, daca eram impotriva functiei de presedinte, voiam sa-l aduc inapoi pe rege. Si deci eram impotriva lui Iliescu.
Nici in timpul redactarii Constitutiei nu am avut niciun succes. M-am oferit sa-mi expun argumentele Comisiei care redacta noua Constitutie, dar aveam o pozitie si mai rea: eram presedintele Fundatiei Soros, adica o oficina de spionaj maghiaro-americano-iudaica, care dorea ruperea Transilvaniei, de aceea eram impotriva functiei de presedinte.
A venit momentul 2003, revizuirea Constitutiei. Au fost multe discutii despre functia de presedinte, cu tot felul de propuneri: sa fie numit de Parlament, sa aiba mandat de 5 ani, sa i se reduca sau sa i se mareasca atributiile etc. Singurele modificari importante aprobate au fost ca mandatul presedintelui este acum de 5 ani si ca presedintele nu-l mai poate demite pe primul-ministru.
Ce se intampla astazi insa pune din nou intrebarea: cine are nevoie de presedinte? Cea mai mare parte a atributiilor presedintelui Romaniei sunt strict formale. Multe pot fi indeplinite si de alte institutii fara nicio pierdere. Presedintele Romaniei nu poate dizolva Parlamentul, nu-l poate demite pe primul-ministru, nu poate initia legi, nu are buget de dezvoltare sau de asistenta. Presedintele Romaniei numeste pe cine vrea el ca prim-ministru imediat dupa alegeri (deci poate schimba vointa populara exprimata prin vot), este comandantul fortelor armate si conduce lupta impotriva unui agresor, numeste ambasadorii si confirma ministrii.
Aceasta functie - care costa Romania cate 1 milion de euro pe luna, la care se adauga costurile altor institutii care o servesc (SPP, STS etc.) - este o superba inutilitate. Nu este putere executiva, desi are unele atributii de putere executiva. Nu este putere legislativa, ca nu face si nu aproba legi. Nu este putere judecatoreasca, pentru ca nu aplica legea. Dar intervine in fiecare dintre aceste puteri cu cate un fel de cui al lui Pepelea (presedintele numeste procurorul general al Romaniei, la propunerea ministrului de Justitie, dar fara a tine seama de Parlament sau de Guvern). Vrea sa fie prezent la intrunirile internationale, desi la nivelul Consiliului European merg, in general, cei care detin puterea executiva, nu struto-camilele constitutionale. La Consiliul European merge Tony Blair si nu regina Angliei, dar si presedintele Chirac, nu primul-ministru francez, deoarece presedintele Frantei are cele mai multe atributii de putere executiva. Din Romania vin doi: presedintele si primul-ministru. Daca nu-si vorbesc sau nu se inteleg, atunci sa vezi zambete subtiri, aluzii si soapte pe culoarele europene.
Dar nu numai atributiile formale pun sub semnul intrebarii utilitatea functiei in sine. Sa spunem ca romanii sunt de acord sa dea un milion de euro in fiecare luna ca sa aiba un presedinte. Prin separarea campaniei pentru alegerile parlamentare de campania pentru alegerile prezidentiale s-a deschis calea celei mai rele solutii posibile pentru legile electorale: cea in care banii conteaza. In 2008 avem alegeri locale si parlamentare. Toate partidele se vor da de ceasul mortii sa-si mobilizeze electoratul, sa aleaga oameni buni pentru functii, sa caute resurse pentru campanie. La un an dupa ce trec aceste alegeri, vine si cursa prezidentiala. Ce partid va munci din rasputeri pentru ca omul sau sa iasa presedinte? Partidele aflate la guvernare? Nu vor misca un deget, caci oricum noul presedinte nu poate sa le schimbe primul-ministru. Partidele aflate in opozitie? Nu vor misca nici un pai de jos, pentru ca sunt in opozitie, n-au resurse si, oricum, chiar daca castiga Presedintia, nu au ce face cu ea. Guvernul va fi asigurat tot de partidele care au castigat deja alegerile parlamentare. Astfel ca tot felul de trasniti cu bani vor intra in campanie, vor promite marea cu sarea, vor da in stanga si in dreapta cu pomeni, iar unul dintre ei va castiga functia. Prin vot popular, desigur. Puterea executiva este reprezentata de Guvern si autoritatea locala. Puterea legislativa de Parlament si de Consiliile Locale. Puterea judecatoreasca este reprezentata de Consiliul Superior al Magistraturii. Daca am vrea sa fim cu adevarat eficienti, am elimina functia de presedinte si am pune functia de procuror general pe buletinele de vot. Sa mai spui ca exista influenta politica in Justitie, atunci cand procurorul general este ales direct de oameni si nu de "baietii destepti" ai politicii!

---

Despre autor: