Primarul Capitalei refuza sa puna in aplicare patru hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Desi sesizati, procurorii nu i-au masuri, in vreme ce fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea este cercetat penal de DNA pentru acelasi luc
Primarul Capitalei refuza sa puna in aplicare patru hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Desi sesizati, procurorii nu i-au masuri, in vreme ce fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea este cercetat penal de DNA pentru acelasi lucru.

Primarul general al Capitalei, democratul Adriean Videanu, refuza sa puna in aplicare patru hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile. Desi sesizate, autoritatile statului, in speta Parchetul General si Directia Nationala Anticoruptie, nu iau nici o masura, edilul vazandu-si in continuare linistit de treaba. Asta, in timp ce fostul ministru al transporturilor, social-democratul Miron Mitrea, s-a ales cu dosar penal pentru nepunerea in aplicare a unei singure hotarari judecatoresti, dosar in care fostul ministru este cercetat de procurorii anticoruptie pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu. Ambele cauze vizeaza acelasi obiect, si anume suprafete importante de teren situate in zona de nord a Bucurestiului. Daca in cazul instrumentat cu aplomb de DNA Mitrea este cercetat c a a facut un schimb de terenuri abuziv, cu o suprafata asupra careia o instanta de judecata s-a pronuntat in favoarea proprietarului de drept, in cazul edilului-sef Videanu, instantele au emis nu mai putin de patru hotarari judecatoresti care il obliga pe primar sa concesioneze o suprafata de teren catre un agent economic.

Faptul ca, in Romania, autoritatile judeca folosind o dubla masura cazuri similare nu mai este o noutate pentru nimeni. Saptamana trecuta, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie anuntau, pe surse, ca impotriva fostului ministru al transporturilor, Miron Mitrea, a fost inceputa urmarirea penala pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, intr-o speta privind terenurile Aviatiei Utilitare. Mitrea este acuzat ca, in calitate de ministru al transporturilor, constructiilor si turismului, ar fi refuzat cu rea-credinta eliberarea unui certificat constatator al proprietatii asupra unui teren de 8,9 hectare, desi a fost obligat in acest sens printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila. Alaturi de Mitrea, in dosar mai sunt acuzati si conducerea Aeroportului International Baneasa Bucuresti - Sorinel Ciobanu, Olivia Iacob, Paul Florin Fulger, Oana Antoanela Tone, Maria Luiza Bulat, notarul care a perfectat actele schimbului de terenuri - Marius Luca, avocatul Iulian Bogdan Nastase si sotia sa - beneficiarii schimbului, precum si directorul general al SC Mira Consulting SRL - Dan Urse.

Mitrea si schimbul abuziv de terenuri
Inalta Curte de Casatie si Justitie a recunoscut, in 14 septembrie 2004, dreptul de proprietate al Aviatiei Utilitare asupra unui teren in suprafata de 8,9 hectare situate pe DN 1, in apropierea Aeroportului Bucuresti-Baneasa. Ministerul Transporturilor, condus la acea vreme de Miron Mitrea, a refuzat sa puna in executare hotararea judecatoreasca, astfel incat suprafata respectiva a ramas in patrimoniul social al Aeroportului International Bucuresti Baneasa (AIBB). La 13 decembrie 2004, o suprafata de 2,3 ha din acest teren a fost schimbata de AIBB cu un lot de 2,5 ha din Voluntari, avand o valoare mult inferioara. Beneficiarii schimbului sunt avocatul Bogdan Nastase si sotia sa, Camelia Nastase, care au devenit stapani ai terenului din Voluntari in aceeasi zi in care s-a aprobat contractul de schimb. Terenul a fost vandut de administratorul judiciar Mira Consulting SRL.

Videanu are o plangere la Parchet
Daca in cazul lui Mitrea cercetarile au inceput, fostului ministru fiindu-i deja prezentate invinuirile aduse, nu acelasi lucru se intampla si in cazul actualului primar general al capitalei, Adriean Videanu. 'Gardianul>> se afla in posesia a nu mai putin de patru hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile, pe care edilul-sef refuza sa le puna in aplicare. Acest refuz constituie obiectul unei plangeri penale formulate de societatea Ruxandra Trading, plangere aflata de asemenea in lucru la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.