"Sa se revizuiasca, dar sa nu se schimbe nimic" este deviza dupa care Camera Deputatilor a modificat Legea referendumului, declarata anterior neconstitutionala de catre judecatorii Curtii Constitutionale. Astfel, a fost mentinut articolul conform car
"Sa se revizuiasca, dar sa nu se schimbe nimic" este deviza dupa care Camera Deputatilor a modificat Legea referendumului, declarata anterior neconstitutionala de catre judecatorii Curtii Constitutionale. Astfel, a fost mentinut articolul conform caruia presedintele poate fi demis cu majoritatea simpla a voturilor exprimate la referendum. Mai mult, aceasta majoritate este suficienta indiferent de numarul de tururi de scrutin in care a fost ales seful statului, distinctie pe care vechea forma a legii o facea si pe care Curtea a considerat-o contrara Constitutiei. Acest amendament a fost propus de deputatii pe care PSD ii are in Comisia juridica. Pe de alta parte, Camera a eliminat din noua forma a legii interdictia de organizare a referendumului simultan cu alegerile locale, parlamentare, prezidentiale si europarlamentare, trebuind sa existe un interval de cel putin sase luni intre alegeri si referendum. Curtea Constitutionala a atentionat anterior ca prevederea este o limitare a dreptului de vot al cetatenilor. Noua forma a Legii referendumului a fost adoptata cu o larga majoritate de 198 de voturi favorabile, 46 voturi "impotriva" si 2 abtineri, Camera Deputatilor fiind Camera decizionala. Senatul respinsese insa legea. Sustinatorii legii nici macar nu au disimulat faptul ca legea a fost facuta explicit impotriva presedintelui Basescu. "Nea Traiane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii!", a declarat de la tribuna deputatul PC Pantelimon Manta. PD a anuntat ca va contesta la Curte si aceasta noua forma a legii pe motiv ca nu rezolva solicitarile facute de catre judecatori. Cristian Radulescu, liderul deputatilor PD, sustine ca legea a trecut datorita unei "majoritati ciudate" si ca este o incercare de a-l face pe Traian Basescu "sa fie cat mai mic si impins de pe locul pe care-l ocupa".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.