Companiile Cisco System, lider mondial al echipamentelor de comunicatii si Microsoft, cea mai cunoscuta compania producatoare de software din lume, care poarta pecetea lui Bill Gates, au inceput sa ia cu asalt piata de comunicatii integrate. Desi cei

Companiile Cisco System, lider mondial al echipamentelor de comunicatii si Microsoft, cea mai cunoscuta compania producatoare de software din lume, care poarta pecetea lui Bill Gates, au inceput sa ia cu asalt piata de comunicatii integrate. Desi cei doi concurenti au sustinut de foarte multe ori ca sunt parteneri, analistii sunt de parere ca o noua batalie pentru suprematie a luat deja startul, informeaza Reuters, preluata de Mediafax. In cursul saptamanii trecute, Cisco System a anuntat ca a ajuns la un acord pentru achizitionarea WebEx Communications, cel mai important furnizor de servicii de teleconferinta prin intermediul Internetului, pentru 3,2 miliarde de dolari. Anuntul Cisco a fost facut joi, la o zi distanta dupa ce Microsoft preciza ca va cumpara Tellme Networks, o companie specializata in programele de recunoastere vocala, pentru o suma ce depaseste 800 de milioane de dolari, cea mai mare achizitie a Microsoft, din 2002 si pana in prezent.
Cele doua tranzactii operate de gigantii amercani vizeaza dezvoltarea portofoliului de produse, in vederea formarii unui sistem complex si unitar de comunicatii, care integreaza terminale wireless, dar si conectate prin cablu, servicii de telefonie prin Internet, servicii de e-mail, mesagerie instant si conferinte web. Sistemele permit personalului companiilor, pentru exemplu, sa vada pe ecranul computerului unde se afla unul dintre colegi si sa tasteze un numar de telefon pentru a-l contacta, dar si sa transfere o legatura telefonica de pe un terminal mobil pe un dispozitiv cu cablu, fara a intrerupe convorbirea.

Viitorul M&A

"Nu am nicio indoiala ca vom vedea mai multe achizitii si mai multe parteneriate, intrucat cele doua companii incearca sa se devanseze reciproc in aceasta zona a comunicatiilor unificate", a afirmat Jan Dawson, de la firma de cercetare si consultanta Ovum, citat de Reuters.
Rivalitatea a devenit tot mai evidenta dupa ce Microsoft si producatorul de echipamente pentru retele de telecomunicatii Nortel Networks au anuntat, anul trecut, o alianta extinsa in domeniul comunicatiilor unificate. Cele doua companii urmeaza sa vanda impreuna mai multe produse in anul urmator. In acest timp, Cisco a extins alianta cu IBM, pentru a dezvolta sisteme de comunicatii unificate. "Cred ca Microsoft, impreuna cu Nortel, va fi mai performant in a doua jumatate a anului 2007", a spus Kenneth Muth, analist la firma Robert W. Baird & Co.
Mike Gotta, analist la Burton Group, a afirmat ca succesul vanzarilor inregistrate de alianta Microsoft-Nortel ar putea reprezenta o amenintare pentru Cisco, dar a prognozat ca impactul asupra Cisco se va resimti peste cativa ani.

Avantajele Cisco

Cisco beneficiaza de avantaje competitive cum ar fi expertiza grupului american in sfera retelelor de comunicatii. Cisco este principalul producator mondial de routere, dispozitive hardware care conecteaza doua sau mai multe retele de calculatoare si directioneaza traficul pe Internet.
De asemenea, Cisco s-a extins recent in domeniul tehnologiei video online, precum si pe segmentul produselor orientate catre clienti. Pe de alta parte, Microsoft este cel mai mare producator mondial de software, si sistemul de operare Windows si programul Office sunt produsele software cel mai des utilizate de companii.
Unii analisti comenteaza ca grupul Microsoft este avantajat de evolutia mai rapida a industriei de software, comparativ cu retelele de comunicatii.
Brantley Thompson, analist la Goldman Sachs, a spus insa ca nu este foarte ingrijorat in legatura cu amenintarea pe care o reprezinta Microsoft pentru adversarul sau, intrucat Cisco dispune de o retea extinsa de distributie si de experienta bogata in domeniul tehnologic, inclusiv tehnologia wireless si sistemele de securitate in mediul virtual.
Directorii Microsoft si Cisco au dezmintit zvonurile privind rivalitatea intre cele doua companii. Ei au spus ca firmele actioneaza in calitate de parteneri. "Cred ca Microsoft si Cisco sunt complementare in multe privinte", a spus directorul de dezvoltare al Cisco, Charles Giancarlo.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.