Declinul pietelor de capital din Asia a continuat si in sedinta de luni, in pofida comentariilor favorabile ale directorului Fondului Monetar International, Rodrigo Rato, privind cresterea economiei mondiale. Astfel, au fost alimentate temerile potri

Declinul pietelor de capital din Asia a continuat si in sedinta de luni, in pofida comentariilor favorabile ale directorului Fondului Monetar International, Rodrigo Rato, privind cresterea economiei mondiale. Astfel, au fost alimentate temerile potrivit carora impactul acestei evolutii asupra pietelor internationale va fi mai puternic decat au estimat initial traderii. "Investitorii au sperat ca pietele de capital nu vor inregistra variatii semnificative saptamana aceasta, dar bursele asiatice au continuat sa scada, ceea ce agita spiritele", a afirmat Dariusz Kowalczyk, analist la firma CFC Seymour din Hong Kong, citat de Mediafax. Indicele Nikkei al Bursei de la Tokyo a scazut cu 3,34% la inchiderea sedintei de luni, aceasta fiind cea mai mare depreciere din ultimele noua luni.
Pe parcursul sedintei, investitorii au continuat sa renunte la actiunile exportatorilor niponi precum Toyota si Canon, pe fondul aprecierii yenului. Indicele Hang Seng, al Bursei din Hong Kong, a pierdut 3,8 procente in aceasta sedinta.
"Factorul-cheie il reprezinta perspectivele privind cererea mondiala, intrucat unele informatii privind cresterea economiei Statelor Unite sunt destul de nefavorabile", a spus Kowalczyk, adaugand ca investitorii se reorienteaza catre active cu grad mai scazut de risc, precum titlurile emise de Trezoreria Statelor Unite.
Conform directorului general al Bursei din Shanghai, Zhu Congjiu, scaderea semnificativa a burselor chineze inregistrata saptamana trecuta reprezinta o evolutie economica normala, care nu a fost determinata de ingrijorare privind posibile probleme economice. "Vanzarea rapida de pe alte piete a fost influentata de economiile acestor state, dar cresterea interactiunii dintre economia chineza si cea globala inseamna ca pe viitor vor exista mai multe situatii in care pietele chineze si internationale se vor influenta reciproc", a mai spus Zhu. Indicele Bursei din Shanghai a pierdut, pe 28 februarie, aproape 9%, declansand o tendinta de vanzare rapida a titlurilor de valoare, a marfurilor si a contractelor pe petrol, la nivel mondial.
Bursa din Shanghai este cea mai mare din China, cu o capitalizare de 8.900 miliarde de yuani (1.149 miliarde de dolari).

Declinul atinge si pietele europene

Dupa ce pietele asiatice au inchis o noua sedinta de scaderi importante, declinul s-a mutat si pe pietele europene. Indicele FTSE 100, care include actiunile celor mai importante companii listate la Bursa londoneza, a consemnat o scadere de 1,53%, continuand declinul de aproape 5% consemnat saptamana trecuta.
Indicele FTSE 300 a coborat cu circa 2%, iar pierderile inregistrate incepand cu saptamana trecuta au depasit 7%.
Bancile au fost la randul lor afectate de scaderi ale pretului actiunilor. Titlurile Barclays au coborat cu 1,6%, HBOS cu 1,3% si Royal Bank of Scotland cu 1,5%.

Bursele prabusesc si pretul petrolului

Evolutia negativa a pietelor de capital a influentat si pretul petrolului. Acesta a scazut in sedinta de luni cu peste un dolar, intrucat continuarea declinului Burselor asiatice si europene a alimentat temerile privind incetinirea dezvoltarii economice mondiale, evolutie care ar putea afecta cererea de titei.
Cotatia petrolului de referinta pe piata americana a scazut cu 1,04 dolari, la 60,6 dolari pe baril, continuand declinul inregistrat in sedinta bursiera de vineri, 2 martie, de 36 de centi, prima scadere dupa sapte sedinte consecutive de cresteri.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.