Ce s-a intamplat de fapt?
Social-democratii au inceput anul 2007 cu o miscare foarte potrivita. Au convocat o intalnire strategica in locul devenit deja clasic, la Bran, iar acolo au decis pregatirea campaniei pentru alegerile europene si consolidarea structurilor politice ale partidului dupa Congresul din decembrie 2006, abia incheiat. Aceasta linie de actiune i-ar fi condus pe social-democrati la o pozitie consolidata pe scena politica a Romaniei. Obiectivul PSD a fost de a trimite in Parlamentul European cel putin tot atatia parlamentari cat au si acum, adica 12, aproximativ 35% din cele 35 de locuri alocate Romaniei. Nu este mai mult decat in 2004, dar nu este nici mai putin. Daca ar fi obtinut 12 locuri de europarlamentari, social-democratii ar fi demonstrat ca, in ciuda tulburarilor interne, si-au pastrat ponderea electorala.
Dar controversa dintre primul-ministru Tariceanu si presedintele Basescu a luat o turnura neasteptata. Cum-necum, acestia au inceput sa se acuze reciproc de coruptie si influente nefaste ale cercurilor de interese. Certurile lor, devenite clasice si in serial televizat, nu au ajuns deloc la public, dar au impresionat lideri politici mai slabi de inger. Social-democratii nu au lasat ocazia sa scape. Au sarit in barca scandalurilor televizate si au luat partea liberalilor in cearta cu presedintele. PSD a declansat procedura de suspendare a presedintelui, a incercat sa modifice Legea referendumului pentru ca demiterea presedintelui sa fie mai la indemana si au mobilizat PRM si PC pentru condamnarea actelor neconstitutionale ale presedintelui.
Sustinatorii social-democratilor au intrat in ceata. In mai putin de sase luni, conducerea PSD a luat partea lui Basescu impotriva liberalilor (cedandu-l pe George Maior, un senator marcant, ca director al SRI), au luat partea liberalilor impotriva lui Traian Basescu (declansand procedura de suspendare a presedintelui) si au luat partea conservatorilor si peremistilor impotriva Guvernului Tariceanu (votand pentru motiunea Macovei, in Senat). Nici chiar cei mai infocati partizani ai stangii nu pricep ce fel de politica este aceasta. Daca este politica si nu cumva are aerul celei mai vechi meserii din lume.
Traian Basescu se inhama acum la una din acele actiuni in care trebuie sa dai totul. El trebuie sa convinga 9 milioane de electori (din cei 11 care vin de obicei la vot in Romania) ca merita sa se prezinte la referendumul privind votul uninominal si ca merita sa voteze favorabil. Este exact tipul de actiune care ii place lui Basescu: cu publicul si impotriva tuturor. Asa a procedat si la alegerile locale din 2000 si 2004, asa a procedat si la alegerile prezidentiale din 2004.
Referendumul pentru votul uninominal este cel mai bun pretext pentru Traian Basescu sa bata judetele, orasele si comunele tarii. Nimeni nu il mai poate opri acum pe Traian Basescu sa faca politica pe teren. Exact ce nu trebuia sa se intample dupa scenariul social-democratilor.
Presedintele trebuia tinut departe de campania electorala. Dar, urmare a actiunii nechibzuite a social-democratilor, Basescu a intrat in campanie. Iar daca la referendum nu va avea - poate - succes, la alegerile pentru Parlamentul European va avea cu siguranta.
Unii din conducerea PSD au pierdut contactul cu realitatea.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro