Misterele aurului dacic

Intr-o excelenta revista a unei retele de librarii (Diverta) citesc o istorie care mi se pare incredibila.
Se spune ca, abia instalat in functia de Rege al Romaniei, Carol I a hotarat sa construiasca o resedinta a Casei Regale. O face dupa modelul micilor feude germane (sa mai spun odata cui a uitat ca la 1848 Germania era impartita intr-o vreo 400 de ministate feudale, cu regi, guverne, vami si armate separate, conduse de cate un suveran instalat intr-un castel de obicei pe varf de deal sau in padure). Carol I hotaraste ca resedinta Casei Regale sa fie la Sinaia, pe un teren acordat de Consiliul Local, in asa numita Poiana a Vacarestilor. Incep excavatiile si se pare ca se descopera peste o suta de placi din aur, cu o greutate totala de peste o tona si jumatate. In medie, o placuta ar fi avut circa 1,5 kg. Aceste placi sunt acoperite cu semne ale unei limbi necunoscute si cu desene ale cetatii Sarmisegetuza, fie din vremea lui Burebista, fie din vremea lui Decebal. Ciudatenia este ca aceasta cetate din Muntii Orastiei a fost descoperita abia in secolul al XX-lea.
Placutele sunt analizate de marii istorici ai vremii, respectiv Alexandru Xenopol si Dimitrie Onciul. Regele hotaraste, impreuna cu primul-ministru de atunci (Lascar Catargiu) si cu aprobarea marilor istorici, sa topeasca placutele si sa le transforme in aur comercial. Romania platea inca tribut turcilor, iar Regele Carol I purta negocieri cu tarul Rusiei pentru a elibera tara de dominatia otomana. Armata trebuia finantata, iar tezaurul dacilor a venit la timp. Totusi, Regele Carol I hotaraste ca fiecare placuta din aur sa fie copiata in plumb, exact asa cum a fost, iar copiile sa fie depozitate pentru a fi studiate mai tarziu. Exista procedura tehnologica pentru aceasta operatiune. Pe vremea aceea (care a tinut pana prin 1995 in Bucuresti), cartile si revistele se tipareau prin formarea unei matrite de plumb care se ungea cu cerneala. Asa ca Regele Carol I vorbeste cu Emil Costinescu, patronul fabricii de cuie din Sinaia, care aduce tehnologia de copiere a matritelor de plumb din Germania si se apuca de treaba. Placutele originale din aur se topesc, aurul este folosit pentru finantarea armatei care castiga independenta Romaniei in luptele cu turcii. Se pare ca nu s-a folosit toata cantitatea de aur pentru cheltuieli militare si ca, in parte, explozia economica si sociala a Romaniei dupa 1877 se datoreaza si injectiei de aur provenit din tezaurul dacic de la Sinaia.
Placutele din plumb sunt uitate prin subsoluri si abia prin 1921 un inginer silvic descopera doua copii din plumb la Manastirea Sinaia. Incepe sa faca niste cercetari, aduna o parte din informatiile relevante, dar nu se intampla nimic pana prin 1948. In acest an, la Institutul de Arheologie "Vasile Parvan" din Bucuresti incepe inventarierea, fotografierea si descifrarea placutelor din plumb. Se intampla insa ce se intampla: cercetatorii respectivi sunt considerati elemente dusmanoase si trimisi in puscarie, dupa care unii emigreaza sau isi schimba meseriile. Asa ca problema este din nou uitata pana prin 1970, cand Partidul Comunist Roman decide reluarea studiului. Din motive ciudate, studiul nu avanseaza deloc. Din nou problema este ingropata, nu se stie de ce, pana cand, in 2003, un cercetator pe nume Dan Romalo publica o carte despre istroia tezaurului. Cartea a trecut neobservata de public, dar se pare ca a starnit ceva tulburare prin mediile serviciilor de informatii. Iar nu se stie de ce. In orice caz, in vara anului 2003 au inceput sa se inteteasca zvonurile despre un tezaur dacic descoperit la Sarmisegetuza, asa numitele bratari dacice. In 2005 se deschide un dosar de ancheta penala, iar in 2007 cateva bratari dacice sunt aduse in Romania de Ministerul Culturii. Din nou se lasa ceata peste tezaurul de la Sinaia si copiile sale din plumb.
Istoria pare greu de crezut. Obisnuiti sa punem la indoiala totul si orice, ne vine greu sa credem ca romanii - care aveau servicii de informatii mai bune decat cele romanesti de astazi - nu au dat de urma tezaurului dacic dupa ocuparea Daciei. Sau ca Regele Carol I nu a delegat o comisie de istorici (un fel de comisia Tismaneanu) sa studieze copiile placutelor de aur. Sau chiar ca independenta Romaniei de Imperiul Otoman a costa numai o tona si jumatate de aur. Iar faptul ca Partidul Comunist Roman nu a reusit sa analizeze corect aceste copii de plumb pare chiar dincolo de imaginatie. Comunistii erau buni in acest gen de operatiuni.
Stie cineva mai multe?

---

Despre autor: