Conducerea SIF Oltenia trebuie sa convoace, in termen de doua luni, o Adunare Generala a Actionarilor, pentru a decide daca il vor mentine in functia de presedinte al Consiliului de Administratie pe Dinel Staicu, potrivit unei ordonante a Comisiei Na
Conducerea SIF Oltenia trebuie sa convoace, in termen de doua luni, o Adunare Generala a Actionarilor, pentru a decide daca il vor mentine in functia de presedinte al Consiliului de Administratie pe Dinel Staicu, potrivit unei ordonante a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.
"Consiliul de Administratie al SIF Oltenia are obligatia de a convoca, in termen de cel mult 60 de zile de la data emiterii prezentei ordonante, Adunarea Generala a Actionarilor SIF Oltenia in vederea adoptarii unei hotarari cu privire la oportunitatea mentinerii domnului Dinel Staicu in functiile detinute in cadrul SIF Oltenia, in conditiile trimiterii acestuia in judecata de catre Directia Nationala Anticoruptie", transmite ordonanta CNVM. Hotararea adoptata de actionari va fi comunicata CNVM in termen de cinci zile de la data adoptarii.
In situatia in care Consiliul de Administratie al SIF Oltenia nu va indeplini aceasta solicitare, CNVM va cere instantei, in conformitate cu prevederile legislatiei aferente pietei de capital, sa dispuna convocarea AGA SIF Oltenia.
Dinel Staicu a fost numit in functia de presedinte al SIF Oltenia la mijlocul anului trecut. El detine si functia de director general al companiei.
La inceputul lunii noiembrie, Dinel Staicu a fost trimis in judecata de Directia Nationala Anticoruptie, in cazul Bancii Internationale a Religiilor. Alaturi de el a fost inculpat si fostul presedinte al BIR, pentru o frauda de peste cinci milioane de euro. Din banii obtinuti fraudulos de la BIR, Dinel Staicu a cumparat actiuni la SIF Oltenia, prin intermediul unor societati pe care le controla. Concret, peste un milion de euro au fost investiti de Staicu in actiuni la SIF Oltenia in conditiile in care era presedinte al societatii, transmite Mediafax.
O parte din banii obtinuti de la BIR sub forma de imprumuturi, aproximativ 40 de miliarde de lei vechi, au fost folositi de catre inculpat la cumpararea unor actiuni de la SIF Oltenia, prin intermediul unor societati pe care le controla.
Prejudiciul cauzat prin infractiune bancii este de 187,3 miliarde de lei vechi, din care 80,53 miliarde de lei vechi prin acordarea liniilor de credit si 106,78 miliarde lei vechi prin aprobarea si incheierea contractelor de cesiune creante.
SIF Oltenia este una dintre cele mai profitabile companii listate la Bursa de Valori Bucuresti, compania inregistrand anul trecut un profit net de circa 85,6 milioane de lei, cel mai mare dintre cele cinci societati de investitii financiare.
In sedinta de vineri, actiunile SIF Oltenia au inregistrat o scadere de 0,8% si au ajuns la 3,57 lei/unitate. Capitalizarea bursiera a companiei este de circa 615 milioane de euro.
Actiunile SIF Oltenia au inregistrat in aceasta saptamana o scadere de 1,65%, pana la 3,57 lei/actiune. Cele mai tranzactionate titluri din aceasta saptamana au fost SIF Oltenia si SIF Moldova, acestea acoperind aproape o treime din rulajele totale din piata.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.