PSD a cerut Guvernului, prin vocea europarlamentarului Vasile Puscas, sa prezinte Parlamentului stadiul de aplicare al planului national de reforme cerute de Uniunea Europeana pentru atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona. Puscas a apreciat ca Gu
PSD a cerut Guvernului, prin vocea europarlamentarului Vasile Puscas, sa prezinte Parlamentului stadiul de aplicare al planului national de reforme cerute de Uniunea Europeana pentru atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona. Puscas a apreciat ca Guvernul nu a elaborat pana acum acest plan intr-o maniera acceptabila, fapt care pune sub semnul intrebarii capacitatea tarii noastre de a indeplini obiectivele asumate. "Acum stam si cu planul national de reforme ca si cu strategia postaderare. S-a facut doar un proiect care este in discutii", a declarat Puscas. Acesta considera ca planul elaborat de Guvern este doar o insiruire de obiective, fara sa se stabileasca prioritatile tarii noastre si nici etapele care ar trebui parcurse in indeplinirea directivelor Strategiei Lisabona. Aceasta vizeaza crearea de locuri de munca mai multe si mai bune, cresterea atractivitatii UE pentru investitii si promovarea inovatiilor. Fiecare stat membru al Uniunii a prezentat la Bruxelles, la sfarsitul saptamanii trecute modul in care Parlamentele au monitorizat aplicarea planului de reforme, in timp ce Parlamentul roman nici macar nu a avut ce monitoriza, sustine fostul negociator-sef al Romaniei cu Uniunea Europeana. Puscas considera ca lipsa stabilirii clare a prioritatilor Romaniei pana in 2010 va influenta cuantumul fondurilor europene care vor fi alocate tarii noastre. Acesta nu a fost singurul punct in care deputatul PSD a criticat activitatea Guvernului in afacerile europene. El este nemultumit de intarzierea acreditarii agentiilor de plati in agricultura, dar si de lipsa de interes pentru construirea rutelor de legatura cu piata interna a noii vecinatati. Asa ca Romania risca sa astepte anul 2009 pentru rediscutarea axelor de infrastructura ale UE.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.