Contrariaza insa, din pacate, cu aceste pertinente aprecieri, cea referitoare la apelul taxat drept ""neobisnuit"" al presedintelui Basescu pentru ""incetinirea procesului de privatizare in domeniul energiei pana la analizarea efectelor privatizarilor incheiate"", fiind mentionata in mod expres referirea presedintelui la producatorul de gaze naturale Romgaz, detinut de stat.
Nemultumirea pe care Banca Mondiala o lasa sa transpuna in chestiune este cu totul si cu totul deplasata. Prin caracterul ei politic! Si, daca nu provine dintr-un fixism ideologic contraproductiv, atunci pozitia Bancii Mondiale nu poate fi decat suspectata ca face jocul de interese al unor mari companii private occidentale din domeniul energetic, care vor sa puna mana pe Romgaz: poate tot asa cam pe gratis ca si pe Petrom si Distrigaz-uri!
Pai, dl Basescu nici n-a chemat la stoparea privatizarilor, ci la incetinirea lor si repornirea procesului dupa clarificarea circumstantelor in care au fost facute cele de pana acum. In ce priveste unele din ele, exista deja instrumentate dosare penale in care justitia urmeaza sa se pronunte. Ce ar vrea Banca Mondiala: sa nu respectam exact ceea ce ne tot invata chiar Banca Mondiala, anume sa respectam institutia justitiei si sa combatem infractionalitatea?! Si, dincolo de aceasta, avand in vedere ca dl Basescu n-a spus de fapt ce trebuia - anume sa se blocheze privatizarile fara noima - , ce ar vrea Banca Mondiala: sa instrainam fara absolut nici un rost exploatarea putinelor resurse pe care Romania le mai are la dispozitie din ceea ce le-a dat Dumnezeu romanilor?! Atunci, macar sa ne dea onor Banca Mondiala un exemplu din aceasta lume larga - la nivelul mondial de care se ocupa - , un singur exemplu de tara care isi instraineaza singura parghie energetica de care mai dispune! In orice caz, daca privatizam si Romgaz, nu o sa fim considerati in Europa decat niste fraieri, ca sa nu spunem cretini, intr-o perioada in care toti prin acest continent nu stiu ce sa mai faca pentru a depinde mai putin de gazul rusesc.
Dl Basescu a avut toata indrituirea, dupa consideratiile deplasate ale Bancii Mondiale, sa revina, chiar la o intalnire cu investitori germani in sectorul energetic, asupra necesitatii temporizarii privatizarilor in energetica romaneasca, indeosebi a privatizarii Romgaz, cel putin pana la finalizarea dosarelor privind privatizarile de pana acum. Sistemul energetic nu inseamna doar exploatare de resurse si distributie, domenii in care, daca gasesti totul de-a gata (cum e in cazul privatizarilor), nu mai ai de facut decat sa incasezi profituri. Sistemul energetic inseamna si reabilitari, si modernizari de termocentrale si - de ce nu? - constructia unora noi. Si, slava Domnului, e loc cat cuprinde in acest domeniu in Romania pentru investitori de pretutindeni. Dar Romgaz trebuie sa ramana romanilor!
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro