Echilibrul geopolitic, schimbarile globale, criza din Orientul Mijlociu si schimbarile climatice sunt principalele directii ale discutiilor ce vor fi purtate intre 24 si 28 ianuarie la Davos. ""Ne confruntam cu o lume tot mai schizofrenica. Este o lume unde totul se schimba rapid"", declara, saptamana trecuta, presedintele si fondatorul FEM, Klaus Schwab. Intr-o prezentare facuta pe marginea evenimentului care se va deschide astazi, Schwab a mentionat ca in ultimii ani a fost inregistrata, la nivel global, o crestere economica permanenta, inclusiv in Africa.
IN CRESTERE. America de Sud, care anul trecut a trimis cei mai putin reprezentanti la Davos, va ocupa de data aceasta un loc important in cadrul dezbaterilor, prezenta la reuniune a presedintilor Braziliei si Mexicului dand o greutate aparte evenimentului. Luiz Inazio Lula da Silva si, respectiv, Felipe Calderon vor avea ocazia sa vorbeasca fiecare despre tara lui si despre schimbarile inregistrate in ultimul an de transformare a Americii de Sud. In timp ce polii puterii sud-americane sunt prezenti din fir a par la Davos, printre participantii notabili aflandu-se secretarul general al Organizatiei Statelor Americane, presedintele Bancii Interamericane de Dezvoltare, guvernatorul Bancilor Centrale din Mexic si Brazilia, cateva tari europene, intre care Spania si Italia se inscriu, de data aceasta, pe lista marilor absenti, comenteaza agentiile straine de presa. Dintre cei 2.400 de participanti care se vor reuni in urmatoarele patru zile la Davos, 800 sunt presedinti si directori de mari companii - Eric Schmidt de la Google, Peter Brabeck-Lemathe de la Nestl..., Michael Dell de la Dell, sau Bill Gates de la Microsoft.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Verdict istoric la Paris. Pedeapsă cu închisoarea pentru cei care au...
Sursa: kudika.ro