Pentru ca numarul cel mai mare de parlamentari europeni apartine PSD, acest partid si-a desemnat un reprezentant care sa vorbeasca in plenul sedintei de lunea trecuta. Pe baza acestui criteriu, dar si tinand cont de experienta diplomatica, PSD l-a nominalizat pe deputatul Adrian Severin. Numai ca europarlamentarii PD au fost de parere ca discursul trebuie rostit de un democrat, senatorul Maria Petre, pentru ca partidul este la guvernare si pentru ca face parte din grupul cel mai numeros din Parlamentul European, PPE. Neintelegerile dintre europarlamentarii romani au anulat si Bulgariei sansa de a-si face auzita vocea la sesiunea inaugurala a Parlamentului European in care au fost primiti noii membrii. In mod inexplicabil, partidele reprezentate in PE au pus un adevarat embargo asupra scandalului, totul culminand cu atitudinea liberalului Adrian Cioroianu, care a negat public discutiile la care fusese parte. S-au facut presiuni asupra lui Adrian Severin ca incidentul fara precedent in istoria UE sa ramana departe de ochii publicului. In ciuda acestor presiuni, Severin a acceptat sa povesteasca incidentul pentru Jurnalul National.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
După aproape 20 de zile petrecute în largul Oceanului Atlantic, bricul Mircea...
Sursa: kudika.ro