Aseara s-a stabilit verdictul. Accidentat la genunchiul drept in minutul 30 al amicalului de miercuri contra tineretului Sienei, Nicolae Dica a fost consultat ieri de medicii Spitalului Carreggi din Florenta. Verdictul in privinta accidentarii sale u

Aseara s-a stabilit verdictul. Accidentat la genunchiul drept in minutul 30 al amicalului de miercuri contra tineretului Sienei, Nicolae Dica a fost consultat ieri de medicii Spitalului Carreggi din Florenta. Verdictul in privinta accidentarii sale urma sa fie pronuntat aseara.
Imediat dupa momentul nefericitei intamplari, antrenorul si oficialii Stelei au inceput sa-si faca griji in privinta gravitatii accidentarii celui mai important om din trupa lui Cosmin Olaroiu. ""Nu stim acum, dar cred ca nu este vorba despre ceva foarte grav"", a spus tehnicianul ""ros-albastrilor"" imediat dupa incheierea partidei. De remarcat ca Nicolae Dica se afla la prima accidentare de cand a ajuns la Steaua, in decembrie 2003. Playmaker-ul stelist a lipsit doar intr-o singura partida din cauza unor probleme medicale, in urma cu doi ani.
TRATAMENT. Ieri, la pranz, Dica a ajuns la Spitalul Careggi din Florenta, acolo unde doctorii i-au facut un RMN la genunchiul lezionat. Examenul cu pricina a fost intarziat mai mult decat era prevazut, deoarece genunchiul nu trebuie sa fie umflat in momentul efectuarii RMN-ului. Totusi, conform primelor informatii, se pare ca accidentarea nu este asa de grava precum se temeau conducatorii campioanei en titre. Tot ieri, Steaua si-a schimbat cartierul general, mutandu-se de la Coverciano la Villa Da€™Annunzio. Jucatorii stau in cadrul bazei sportive, in interiorul stabilimentului cazandu-se doar oficialii.
SPIONI. Partida amicala disputata ieri de Steaua in Italia, 3-1 cu Siena II, a fost urmarita si de reprezentantii a doua cluburi din Serie A, Fiorentina si AC Torino. Din partea gruparii din Florenta, la care evolueaza si Mutu, a venit Pantaelo Corvino, omul responsabil cu transferurile. Acesta i-a urmarit pe Nicolae Dica si Banel Nicolita. Tinta principala a lui Corvino a fost Dica, deoarece oficialul ""violei"" a parasit baza de la Coverciano imediat dupa ce fotbalistul ""ros-albastrilor"" s-a accidentat si a fost schimbat.

Azi, amical cu Sion


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.