Consiliul Parintilor din Statele Unite a monitorizat sase posturi comerciale de televiziune pentru a afla de cate ori, dar si in ce context este pomenit numele Domnului ""pe sticla"". Anul trecut, Dumnezeu a fost pomenit la televizor de 1.425

Consiliul Parintilor din Statele Unite a monitorizat sase posturi comerciale de televiziune pentru a afla de cate ori, dar si in ce context este pomenit numele
Domnului ""pe sticla"".

Anul trecut, Dumnezeu a fost pomenit la televizor de 1.425 de ori. Cel putin asa reiese dintr-un studiu realizat in perioada 1 septembrie 2005 si 31 august 2006 de Consiliul Parintilor din Statele Unite (PTC). Mai exact, s-a vorbit despre religie cel putin o data la fiecare 1,6 ore.

METODOLOGIE. PTC a monitorizat sase televiziuni comerciale (ABC, CBS, NBC, Fox, WB si UPN) si a notat toate scenele ce aveau un continut religios, pornind de la simpla mentionare a cuvantului Dumnezeu pana la discutii despre o institutie religioasa sau despre credinta in general. De asemenea, parerile despre religie au fost impartite in doua categorii: pozitive si negative.
Astfel, in perioada mentionata, analistii Consiliului Parintilor au observat ca s-a vorbit despre institutii religioase de 393 de ori, despre clerici, de 184 de ori, despre laici, de 303 ori. In ceea ce priveste parerile despre religie prezentate in cadrul programelor tv, 35% au fost pozitive, 35% au fost negative, iar 27% neutre.

CLASAMENT. ABC a fost televiziunea in care s-a facut referire la religie cel mai des (in medie, o mentionare la mai putin de 60 de minute). Fix din ora in ora s-a vorbit despre Dumnezeu la NBC, iar Fox are o medie de o mentionare la fiecare 1,8 ore. La polul opus se situeaza televiziunile WB - 3,6 ore, CBS - 3,7 ore, respectiv UPN - 5 ore de program. Desi se afla in ""subsolul"" clasamentului, CBS este pe primul loc la capitolul ""proreligie"". In timpul programelor sale, 47% dintre referirile la religie au fost pozitive. Postul este urmat tot de o ""codasa"", WB - 41,3% si ABC - 37,7%. In ceea ce priveste opiniile negative despre religie, in top conduce detasat Fox, cu 49,7%. Locul urmator este ocupat de NBC - 39,3% si UPN, cu 30%.

PRIME-TIME. Se pare ca in prime-time se vorbeste cel mai mult despre Dumnezeu si despre religie. Daca la ora 20:00 doar 31,9% dintre referirile la religie sunt negative, procentul acestora se mareste o data cu trecerea timpului. Astfel, la ora 21:00, 33,9% dintre referiri sunt negative, iar dupa ora 22:00, raportul se apropie de 50 de procente (45%).
Cele mai multe pareri negative au fost atrase de laici si de institutiile religioase. Astfel, peste jumatate dintre referirile la laici nu au fost pozitive, iar la institutiile religioase - 47,6%. Referirile la clerici au fost 33,7% negative, 30,4% pozitive si 35,8 - neutre sau ambigue. Cele mai multe pareri inscrise in categoria ""pozitive"" au fost mentionate in cadrul programelor ""reality"" (""Extreme Makeover"", ""Dancing with the stars"", ""Amazing Race"", ""American Idol"" etc.), dar si seriale, cum ar fi ""Al saptelea cer"". Parerile ""negative"" sunt exprimate in seriale precum ""The Simpsons"", ""The War at Home"", ""Greya€™s Anatomy"" etc.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.