Mai multi locatari ai unui imobil de pe Calea Grivitei, ai carui pereti incepusera sa se prabuseasca din cauza starii de degradare, au facut ieri un intreg scandal. Pe motiv ca o parte din cladire s-a prabusit, persoanele care locuiau, majoritatea ilegal, au inceput sa protesteze si sa ceara Administratiei locale sa le repare casa sau sa le dea alte spatii de locuit. Alternativele oferite de edili au fost insa refuzate, pe motiv ca nu erau in zone centrale.
Imobilul a fost construit in anul 1910, iar de-a lungul timpului atat locatarii cladirii, cat si proprietarii ei nu au efectuat investitii pentru consolidarea constructiei.
""Potrivit legii, nu putem aloca bani de investitii care sa depaseasca valoarea de inventar a cladirii, care este zero. De asemenea, nici nu putem sa demolam constructia - desi s-ar impune aceasta solutie - pentru ca imobilul este revendicat pe Legea 10/2001 si se afla si pe lista de monumente a Ministerului Culturii"", a spus Luminita Mihutu, director al Administratiei Fondului Imobiliar. Cu toate acestea, peste 60 de persoane locuiesc in acel imobil, dintre acestea numai 25 cu forme legale, restul ocupand abuziv imobilul.
Pentru locuitorii cu forme legale, Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1, a oferit o alternativa locativa intr-un complex de locuinte sociale din Soseaua Odaii, solutie care a fost insa refuzata de locatari.
In aceeasi situatie se afla si restul locatarilor din cladirile aflate pe lista celor aproape 100 de imobile insalubre si in litigiu din Capitala.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro