Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor ar putea fi adoptata de Executiv la sfarsitul acestei luni sau la inceputul lui februarie, astfel incat sa devina functionala pana la 1 iulie, a declarat la Galati secretarul de stat din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), Victor Paul Dobre, citat de NewsIn.
El a atras insa atentia asupra faptului ca aplicarea legii va dura ceva mai mult. ""Sper sa devina functionala la 1 iulie. Aplicarea ei inseamna insa crearea forului, realizarea imprumutului, inceperea finantarii. Sunt multe lucruri. Nu stiu daca va trebui sa platim jumatate din rata pe jumatatea de an care ramane sau de la 1 ianuarie 2008. Sa vedem si cum va merge in Parlament. Noi vom cere procedura de urgenta, dar Parlamentul e stapanul"", a mai precizat Dobre.
PREVEDERI. Proiectul de lege initiat de MAI prevede ca fiecare cetatean care poseda o locuinta este obligat sa o asigure impotriva dezastrelor naturale (cutremur, inundatii sau alunecari de teren). Valoarea asigurarii obligatorie este echivalentul in lei a sumei de 20.000 de euro pentru locuintele cu structura din beton armat ori metal sau cu pereti exteriori din caramida arsa si a sumei de 10.000 de euro pentru constructiile cu peretii exteriori din lemn, din piatra naturala, din caramida nearsa, din valatuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic. Valoarea anuala minima a primei de asigurare va fi de 10 euro pentru locuintele din lemn sau chirpici si de 20 de euro pentru casele construite din caramida.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Cum spui partenerului că nu ai orgasm și ce puteți face împreună
Sursa: kudika.ro