Balcic, o poveste de iarna

Doi ani de rascruce: 1940 - anul cand am pierdut Balcicul; 2007 - anul regasirii. Doi ani de rascruce: 1940 - anul cand am pierdut Balcicul; 2007 - anul regasirii.
Prima zi a anului 1940. Ora ""zero"". S-ar fi cuvenit sa fie clipa de inceput a unui nou an incarcat de emotii pozitive. Totusi, aici, in piata Primariei din Balcic, se consumau altfel de emotii. Locuitorii orasului - bulgari, romani, turcia€¦ - se adunasera nu pentru a ciocni cupele de sampanie, ci pentru a-si lua ramas-bun. ""In acea noapte de Anul Nou s-a intamplat ceva neasteptat"" - ne povesteste Balcica Maciuca, fiica ultimului primar roman din Balcic, Octavian Mosescu. ""Stiau cu totii ca pana toamna romanii vor trebui sa isi ia lucrurile si sa lase in urma casele pe care le ridicasera la Balcic. Pare sa fi fost un acord tacit: noaptea aceea de Anul Nou era noaptea de «ramas-bun». Acolo, in piata primariei, cei care urmau sa ramana i-au imbratisat pe cei care urmau sa plece, in semn de incurajare. I-au multumit tatei pentru perioada in care le-a fost primar. I-au aratat ca au inteles zbaterea lui de a face din Balcic un oras special, un «oras al luminilor»"". BALCICUL SI BALCICA. ""Orasul Alb"", ""Orasul Visatorilor"", ""Orasul Pictorilor"" avea sa ramana in urma si, pentru cei mai multi, numai fotografiile, panzele artistilor si filmul memoriei vor continua sa ii pastreze contururile stiute. Dealul de calcar stralucind ca argintul in lumina soarelui. ""Cerno More"", Bulevardul Marii Negre, care te aducea, serpuitor, de la poarta de intrare a orasului, dinspre campie pana la tarmuri. Apa Marii Negre - trandifirie in lumina zorilor, verde cum e smaragdul peste zi, grea, de bronz, in amurga€¦ Rapa dincolo de care se ridicau casutele pitoresti din cartierul tatarasc. Casele noi, dinspre apa, cu gradini in trepte, smochini si migdali. Fantanile care te imbiau cu apa lor dulce, neasemuit de dulce, la fiecare colt de stradaa€¦ Si, nu mai putin, misteriosul castel al Reginei Maria, Tenha Juvah, ""Cuibul Singuratic"" - cu legendele si secretele lui adapostite intr-un labirint de gradini. Toate aveau sa ramana in urma. Iar constiinta ca acest lucru este imuabil, inevitabil, a aparut in acea noapte de 1 ianuarie a anului 1940. ""Sunt 66 de ani de cand am parasit Balcicul, orasul copilariei mele, orasul care mi-a dat nume"", ne spune doamna Balcica, atunci cand intrebam despre iernile de la Balcic. ""Acum imi dau seama ca niciodata, de cand am plecat, in ceea ce am gandit, am spus, am visat despre Balcic, nu au existat imagini ale orasului, iarna. Toti anii acestia mi-am amintit doar Balcicul verii, plin de culoare, de lumina. Am cautat in amintire imaginile de iarna. O data, cand eram foarte mica, l-am intrebat pe tata «ce este aceea zapada?» si tata m-a dus pe Valea Prahovei, ca sa vad si sa inteleg. Pe vremea copilariei mele nu ningea. Doar din cand in cand fulguia si, uneori, era atat de frig, incat marea ingheta langa tarm. Pictorii nu au pictat marea inghetata. Eu am insa acasa un tablou neverosimil, al lui Kimon Longhi. Un Balcic intunecat, plumburiu. Tarmul, vazut din larg, sub nouri vinetii. Banuiesc ca ar fi putut fi pictat iarna. Dar cine mai stie cu adevarat?"" Imi amintesc ca Sirato are, de asemeni, trei tablouri cu Balcicul in furtuna. Tonuri de plumb, neverosimile pentru ""Orasul Luminii si al Culorilor"". ""Am fost un copil fericit: sarbatoream Craciunul «pe nou» in decembrie, la Ramnicul Sarat, la parintii tatalui meu, iar pe 7 ianuarie aveam un alt Craciun, «pe vechi», la Balcic, in familia mamei, care era bulgaroaica. De Anul Nou eram intotdeauna in oras cu familia si cu cei care locuiau permanent in Balcic. Romanii - pictorii, scriitorii, muzicienii, politicienii - , cei mai multi, erau doar oaspetii verii. Ei erau precum pasarile migratoare. Veneau primavara si plecau toamna. Nu au stiut ce gust si ce parfumuri are iarna la Balcic. Nici Regina Maria, nici altcineva din Casa Regala nu a facut vreodata sarbatorile de iarna la Balcic""a€¦

---

Despre autor: