Cei 35 de europarlamentari romani vor fi investiti de plenul Parlamentului European (PE) in sedinta plenara din 15 ianuarie, alaturi de cei 18 colegi bulgari. De la 1 ianuarie, reprezentantii Romaniei si Bulgariei in PE au drept de vot in comisii, dar si in plen, pana acum ei fiind doar observatori la sedintele plenare ale forului european.
Mandatul primilor europarlamentari romani va fi insa de numai cateva luni, intrucat in primavara, probabil la 13 mai, vor avea loc primele alegeri din Romania pentru PE. De altfel, primii europarlamentari romani sunt fostii euroobservatori ai Romaniei la Parlamentul European, cu unele mici modificari operate de partidele parlamentare in lista reprezentantilor trimisi la PE. Deoarece acestia nu au fost alesi si au un mandat scurt - pana la primele alegeri europene organizate in Romania - ,Parlamentul roman a adoptat in decembrie o propunere legislativa prin care primii europarlamentari romani pot cumula si functia de deputat sau senator in tara.
SALARIU SI DIURNE.Veniturile europarlamentarilor romani vor cuprinde sume incasate atat din tara, cat si de la Parlamentul European. Este vorba despre un salariu platit de Parlamentul Romaniei, egal cu al unui parlamentar roman. La acesta se adauga o diurna de 270 de euro platita de PE pentru fiecare zi de participare efectiva la activitatile forului european. Din aceasta suma, ei trebuie sa isi achite cazarea, masa si transportul intern. Costurile pentru transportul pe rutele Bucuresti - Bruxelles si Bucuresti - Strasbourg vor fi suportate, de asemenea, de Parlamentul European.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro