Fostul ministru al economiei, Codrut Seres, a fost pus, ieri, oficial, sub invinuire pentru tradare, in dosarul de spionaj economic, in vreme ce ministrul comunicatiilor, Zsolt Nagy, a fost reaudiat la Cotroceni

Dosarul de spionaj economi
Fostul ministru al economiei, Codrut Seres, a fost pus, ieri, oficial, sub invinuire pentru tradare, in dosarul de spionaj economic, in vreme ce ministrul comunicatiilor, Zsolt Nagy, a fost reaudiat la Cotroceni

Dosarul de spionaj economic nu pare, nici pe departe, pe deplin lamurit, fiecare zi aducand noi elemente in cazul 'Spionilor de la MEC>>. Fostul ministru al economiei Codrut Seres a fost pus, ieri, oficial sub invinuire pentru tradare si asociere in vederea sprijinirii unui grup infractional de catre procurori. Ministrul comunicatiilor, Zsolt Nagy, a fost reaudiat de catre membrii Comisiei speciale de la Cotroceni. Codrut Seres s-a mai ales cu un dosar penal ca urmare a unei plangeri depuse de secretarul de stat Cosmin Popescu, pe marginea cazului Ionel Mantog. Pe de alta parte, judecatorii instantei supreme au amanat pentru astazi pronuntarea in cazul eliberarii lui Vadim Don Benyatov, unul dintre cei patru arestati preventiv.

Fostul ministru al Economiei, Codrut Seres, a fost pus, ieri, sub acuzare, de catre procurorii DIICOT din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. El es te acuzat de de tradare prin divulgare de informatii secrete si de sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational, adica a retelei de spionaj organizate de Stamen Stantchev. Codrut Seres a fost citat la Parchetul General pentru a-i fi aduse la cunostinta invinuirile si a petrecut aproximativ o jumatate de ora in biroul procurorilor, confirmand, la iesirea din sediul institutiei, ca a fost pus sub acuzare. Surse judiciare precizeaza ca, cel putin momentan, este exclusa arestarea preventiva, caci fostul ministru al economiei este, totusi, senator si beneficiaza, astfel, de imunitate.

Acuzatiile procurorilor DIICOT
Potrivit procurorilor DIICOT, Codrut Seres ar fi servit intereselor retelei conduse de bulgarul Stamen Stantchev atat in cazul unor privatizari, cat si in cel al incheierii unor contracte de livrare a energiei electrice la preturi mici, elocventa in acest sens fiind situatia la ALRO Slatina. Concret, Codrut Seres este acuzat ca „a contribuit intelectual si material la culegerea, obtinerea si transmiterea de date si informatii confidentiale, secrete economice si comerciale, care prin caracterul si importanta lor sunt de natura sa pericliteze securitatea statului, privind societatile comerciale din domeniul strategic al economiei aflate in portofoliul MEC si OPSPI, precum si din domeniul elaborarii proiectelor de acte normative aflate in procedura de adoptare la nivelul Guvernului Romaniei. Totodata, s-a constatat ca a trimis date si informatii confidentiale care, prin caracterul si importanta lor, sunt de natura sa pericliteze securitatea statului, unei grupari infractionale organizate cu caracter transnational“.
In rezolutia procurorilor se face referire si la directorul de cabinet al ex-ministrului Seres, Roxana Iacob, care „a fost identificata ca interfata in relatia cu Stamen Stantchev“.
Un alt cap de acuzare impotriva lui Codrut Seres il constituie tentativa de preluare a celor 8 procente ale Petrom de catre Asociatia Salariatilor, fapt care ar fi convenit atat companiei de consultanta reprezentate de bulgarul Stantchev, cat si presedintelui PAS, Liviu Luca - in opinia procurorilor.
Ex-ministrul economiei este acuzat de introducerea pe masa de lucru a Guvernului Romaniei a ordonantei respective, contestata de procurorii Parchetului General.
Procurorii mai sustin ca ministrul Codrut Seres s-ar fi lasat influentat, in repetate randuri, de catre bulgarul Stamen Stantchev, dupa cum acesta din urma s-a si laudat in repetate randuri. Fapt confirmat printr-o inregistrare a unei convorbiri telefonice purtate de catre Stamen Stantchev cu un coleg de la „Credit Suisse First Boston, in care Seres era alintat „Hakkinen“: „Nu pot sa spun ca controlez, dar conduc tot Ministerul Economiei - energie, resurse, minerit, comert. Nu mi se poate intampla nimic, pentru ca nu deranjez pe nimeni. Eu doar ii ajut. Imi asculta telefoanele, dar nu imi pasa!“.

'Un circ mediatic orchestrat de papusarul Traian Basescu>>


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.