Locul patru in clasamentul pe 2006 a fost ocupat de Alexandru Tudor. Ocupantii primelor trei pozitii au primit din partea presedintelui CCA, Gheorghe Constantin, cupe, diplome si cate o pereche de ghete. In momentul in care i-a inmanat premiul lui Sorin Corpodean, Gheorghe Constantin i-a spus acestuia ca, daca s-ar fi acordat unul si in vara, acesta ar fi fost al doilea pentru el. Dupa ultima intalnire din 2006 dintre CCA si arbitri, au fost desemnati si cei mai buni tusieri ai anului, primii trei fiind, in ordine, Cristian Nica, Aurel Onita si Cornel Fecioru.
REACTIE. Cel mai bun arbitru al anului 2006 in ierarhia CCA, Sorin Corpodean, a facut o analiza a prestatiilor arbitrilor in prima parte a campionatului. ""Primele trei, patru etape au fost fara greseala, apoi au urmat etape cu erori mai mari de arbitraj, care au creat un fel de tsunami la adresa arbitrilor. Apoi au fost etape oscilante. Nu a fost un an mult mai bun ca altii. S-au facut pasi inainte in privinta modului de colaborare cu CCA, dar suntem inca datori cu arbitraje mai bune. Ma asteptam sa castig premiul. Si atunci cand gresesti, fiecare meci conteaza cat unul, iar premiul se da pentru un an"", a spus Corpodean, adaugand ca, in momentul de fata, nivelul arbitrilor romani nu este mai prejos decat cel al campionatului intern.
IRONII. Intrebat cum crede ca va comenta patronul Stelei, Gigi Becali, desemnarea sa in fruntea clasamentului, Corpodean a spus: ""Va raspund printr-o anecdota. Pe o banca, intr-un parc, un copil de 8-9 ani manca cu pofta dintr-o ciocolata, iar o batrana care trecea pe acolo il intreaba de ce mananca asa repede, pentru ca nu e bine pentru sanatate. Copilul ii raspunde: «Stiti cat a trait bunicul meu? 105 ani». «Si tot asa de repede manca?», intreaba batrana. «Nu, dar isi vedea de treaba lui». Nu ma intereseaza ce zic altii. Fiecare sa-si vada de profesia lui"". Al doilea clasat, Cristian Balaj a declarat: ""Pe plan international, anumiti arbitri au avut note mai bune decat rezultatele unor echipe in cupele europene. In top nu sunt arbitri cu nimic mai presus decat noi. Unii conducatori de la noi isi justifica salariul jignind arbitrii. Doresc sa-si faca publicitate pe spatele nostru si nu se iau masuri impotriva lor. Ii sfatuim sa-si faca reclama in alta parte"", a punctat Balaj.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro